„Era întuneric, ne-am strecurat pe sub maşini, ne-am târât, am ajuns la un gard, am reuşit să sărim şi de acolo am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajungem unde ne propusesem”, a spus Liviu Floria, precizând că au mers prin deşert „cel puţin 30-35 de kilometri, timp de aproximativ 15 ore”.
El a mai spus că psihic este „distrus” şi că a trecut prin „două zile de teroare permanentă, de miercuri dimineaţă până vineri la ora cinci”.
„Nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. A fost un coşmar pentru un om civilizat, ne-am salvat în ultimul moment, când am luat decizia să evadăm, altă şansă nu aveam. Am evadat împreună cu alţi şapte colegi, între care un român, norvegieni, britanici, un localnic şi Iachim Gheorghe. Localnicul ne-a ajutat foarte mult. Nu am fost reţinuţi, nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. Dacă aş fi fost reţinut ca ostatic, probabil că nu mai vorbeam acum. La momentul declanşării atacului am fost cinci români, în locaţia cu mai multe locuri de activitate. Când m-am întâlnit cu armata algeriană şi soldaţii americani ne-am simţit în siguranţă. Nu am avut legătură cu casa cât am fost ostatic, erau îngrijoraţi”, a mai afirmat el, scrie Mediafax.
El a precizat că despre unul dintre colegii săi ştie că era la Londra, în drum spre România.
Citeşte şi: UPDATE | MAE confirmă: Un al DOILEA ROMÂN A MURIT în atacul terorist din Algeria