Tragedia s-ar fi petrecut pe pista de biciclete de sub Ponte Sisto și, conform sursei citate, românul prezenta mai multe urme de violență, în special la nivelul capului.
Sosiți la fața locului, polițiștii italieni au audiat mai mulți oameni ai străzii. În momentul în care carabinierii au vrut să stea de vorbă și cu Massimo Galioto, acesta a încercat să fugă. Bărbatul, fost militar italian, ajuns om al străzii, a fost imobilizat.
Ancheta a scos la iveală faptul că Massimo Galioto și românul, identificat drept E. P. S., ambii fără adăpost, au fost implicați într-un conflict. La un moment dat, italianul și-a pierdut cumpătul, a lovit victima de mai multe ori la nivelul feței și chiar și-a asmuțit câinele asupra acesteia.
Fostul militar italian a mai avut probleme cu legea. Massimo Galioto a petrecut cinci luni în închisoare, fiind suspectat în cazul uciderii studentului american Beau Salomon. În vârstă de 19 ani, acesta a murit în iulie 2016, după ce ar fi fost împins în apele râului Tibru.
Massimo Galioto a ieșit din penitenciar, după ce magistrații italieni au stabilit că nu există suficiente dovezi care să-l incrimineze.
Fostul militar italian a mai fost implicat și în alte incidente. În septembrie 2018 și în septembrie 2019, el a atacat echipaje de poliție.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!