UPDATE. Un bărbat de origine asiatică, de 36 de ani, este suspectat de polițiștii britanici că l-ar fi ucis pe Mircea Cozmiuc cu mai multe lovituri de cuțit.
Autopsia a arătat că tânărul român a murit din cauza loviturilor de cuțit de la nivelul pieptului. Acuzatul Sivan Amin a fost prezentat miercuri instanței.
Trei suspecți au fost deja arestați de poliția britanică.
Mircea Cozmiuc avea doar 23 de ani și era plecat de aproape doi ani la lucru în Marea Britanie. Sâmbătă dimineața, în jurul orei 7, tânărul, angajat la Amazon, se îndrepta spre serviciu, în orașul Wolverhampton.
Ziua de sâmbătă era, de altfel, și ultima sa zi de lucru înainte de concediul pe care urma să îl petreacă acasă în România, la Brașov.
Tânărul a fost atacat cu cuțitul de câțiva indivizi, care au fugit apoi cu un autovehicul de culoare gri, marca Audi A3. Când a fost descoperit de trecători, Mircea Cozmiuc era încă în viață, însă a murit după aproximativ o oră, la spital.
Atacul ar fi fost cu țintă clară
Polițiștii care investighează cazul susțin că atacul ar fi fost cu țintă clară, conform expressandstar.com.
„Credem că atacatorii au avut o țintă clară și vreau să-i asigur pe membrii comunității că nu există nici un pericol pentru publicul larg. Gândurile noastre se îndreaptă către familia lui Mircea în această situație dificilă și vom continua să o informăm cu privire la evoluția anchetei”, a declarat inspectorul Jim Munro, responsabil de desfășurarea anchetei.
Doi bărbați în vârstă de 34 și 36 de ani au fost arestați, fiind suspectați că ar fi participat la comiterea crimei. Un alt bărbat, de 33 de ani, care fusese arestat sâmbătă din același motiv, va rămâne în custodia poliției. Un al patrulea suspect a fost eliberat pe cauțiune de poliția britanică.