Tânăra se afla în vacanţă cu iubitul austriac pe insula Koh Samui, iar în încercarea de a-și face un selfie la cascada Na Muang, care are 80 de metri înălțime, a alunecat şi a căzut în gol, lovindu-se de stânci, a informat poliția thailandeză, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Mai multe echipe de salvatori au fost trimise la faţa locului, însă femeia, identificată de poliția thailandeză drept „cetățeanul român Nane-Iosana Bodea, 23 de ani”, nu a mai putu fi salvată.
Manuel Opancar, 22 de ani, iubitul austriac cu care tânăra se afla în vacanță, le-a spus salvatorilor că fata încerca să-și facă o fotografie pe marginea celui de-al patrulea nivel al cascadei Na Muang, dar a alunecat. A ajuns la ea imediat după ce a căzut, însă deja murise, din cauza loviturilor la cap.
Potrivit poliției thailandeze, în zonă sunt multe panouri care îi atenţionează pe turişti cu privire la pericolele la care se expun dacă ies de pe traseele marcate.
Vezi şi mâncăruri pe care să le încerci când ești în Thailanda – 10 preparate surprinzătoare!