Daniela Movileanu, în prezent mândria clubului de şah din Frascati, a mărturisit că pasiunea pentru acest sport i-a fost insuflată din întâmplare de părinţii săi. După ce s-au mutat în Italia, ei şi-au găsit locuri de muncă destul de solicitante şi, pentru că nu aveau cu cine să o lase pe fiica lor, o bună parte a zilei, au înscris-o la acest club de şah pentru copii.
„Am dus-o la şah în primul rând pentru că înscrierea era gratuită”, spune Ionica Movileanu, mama tinerei campioane.
Participarea sa la campionatele internaţionale din Turcia a ridicat unele semne de întrebare la nivelul federaţiei de şah din Italia, în condiţiile în care Daniela nu deţine totuşi cetăţenia italiană.
Antrenorul fetei de la clubul din Frascati, Rosario Lucio Ragonese, subliniază într-un articol al publicaţiei Il Reddatore Sociale că regulamentele federaţiei din Peninsulă cer ca reprezentanţii săi în competiţiile internaţionale să deţină cetăţenie italiană, însă o portiţă poate fi găsită în condiţiile în care Daniela a fost înscrisă doar pe listele de jucători din Italia, nefiind înregistrată vreodată de federaţia din România.
Cert este că valoarea ei este recunoscută în Peninsulă, antrenorul Ragonese precizând că, potrivit punctajului realizat de Daniela în competiţiile italiene, ea se va situa, după ce va fi înscrisă pe 1 septembrie, printre primele 30 de sportive din Italia, o performanţă extraordinară având în vedere vârsta ei fragedă şi posibilităţile şi timpul pe care le are în faţă pentru a progresa.