Românca locuia în Spania cu mama ei, dar în timpul unei vacanţe petrecute  în Grecia s-a împrietenit cu o româncă de 20 de ani, Ionela Cimpoeş, care locuia în Italia.

După terminarea vacanţei, Ionela a mers cu aceasta la Sevilla, unde a convins-o să vină în Italia, în Marche, pentru a lucra ca ospătăriţă. Odată ajunsă în oraşul italian, tânăra fost sechestrată într-un apartament şi obligată să se prostitueze de „prietena” româncă şi de o bandă de trei albanezi. Adolescenta a fost bătută, ameninţată cu un pistol, iar mai multe fotografii cu ea au fost publicate pe site-uri şi în reviste porno pentru a atrage clienţii.

În urmă cu câteva zile, fata a reuşit să fugă şi a mers la Milano, unde locuia sora ei. Din păcate, proxeneţii au aflat adresa surorii sale şi au încercat din nou să o răpească. Românca a reuşit totuşi să atragă atenţia unui echipaj de poliţie şi a fost  salvată  din mâinile proxeneţilor, care au fost arestaţi.

În prezent, adolescenta se află sub protecţie într-un centru de specialitate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News