Cuprins:
Cei doi s-au căsătorit în mai 2024
Românca, Eliza Ștefania Feru, lucra la Institutul Serafico din Assisi, unde se ocupa de îngrijirea copiilor cu dizabilități, au spus colegii ei. Tânăra de 30 de ani a fost ucisă cu un singur foc de armă, chiar în sufrageria sa.
Agresorul este Daniele Bordicchia, în vârstă de 39 de ani, din Gaifana, un cătun din Gualdo Tadino. El era agent de securitate la „Vigilanza Umbra Mondialpol Spa” din 2015. Potrivit colegilor săi, bărbatul nu a avut „niciodată probleme disciplinare”, ci era un „tip liniștit”, relatează ziarul italian Corriere della Sera.
Conform investigațiilor efectuate de carabinieri, Bordicchia este cel care a ucis-o pe româncă. Arma folosită în această crimă era cea din dotare, fiind vorba de un Glock 17 calibru 9. După ce și-a împușcat soția, el s-a sinucis.
Motivele din spatele tragediei sunt încă în curs de a fi stabilite de anchetatori. Cei doi s-au căsătorit în luna mai a anului trecut și nu aveau copii. În luna octombrie a anului 2024, cuplul a plecat în luna de miere în Egipt.
Vecinii lor au precizat că nu au auzit certuri, însă relația lor ar fi fost tensionată în ultima vreme.
„O tragedie care afectează întreaga comunitate”
Părinții bărbatului au fost cei care au alertat oamenii legii din Italia. Aceștia au mers la casa celor doi pentru a-și plimba câinii, așa cum făceau de obicei, și au descoperit tragedia.
Ștefania Feru era așteptată la serviciu duminică dimineața, 5 ianuarie, însă nu și-a mai făcut apariția. „Lucra cu copiii și era drăguță. Suntem șocați”, a spus Francesca Di Maolo, președintele Serafico, pentru ANSA.
„Este o tragedie care afectează întreaga comunitate. Doi tineri care aveau amândoi un loc de muncă. Nimic nu ar fi putut prevedea un epilog de această natură. Este un moment de mare îngrijorare”, a spus primarul din Gualdo Tadino, Massimiliano Presciutti.
În anul 2024, peste 90 de femei au fost ucise în Italia, iar 48 și-au găsit moartea în mâinile partenerului sau fostului partener.