Pe 26 iulie, femeia în vârstă de 31 de ani, şi-a recunoscut complicitatea la o fraudă prin care 172 de imigranţi romi, majoritatea din România, au beneficiat în mod ilegal în Marea Britanie de ajutoare sociale. Ea era cunoscută şi respectată în comunitatea romilor din Marea Britanie şi a deţinut funcţii importante în mai multe organizaţii care militau pentru drepturile acestei minorităţi. Olmazu făcea campanie pentru o bună înţelegere a culturii rromilor, folosindu-se de o presupusă organizaţie caritabilă pentru a coordona frauda. Românca şi iubitul ei le-au dat romilor şomeri documente false, cu ajutorul cărora aceştia au obţinut numărul naţional de asigurare, alocaţii pentru copii şi deduceri de impozite.

Lavinia Olmazu şi prietenul său Alin Enachi (30 de ani) au fost inculpaţi pentru organizarea unei fraude prin care 172 de romi au pretins în mod ilegal 2,9 milioane de lire sterline. Olmazu a procurat 368 de numere naţionale false de asigurare, pe care românii nu le pot obţine legal fără să demonstreze că au venituri constante pe teritoriul britanic, însă a reuşit să foloseasca doar 172. Dacă escrocheria ar fi continuat, frauda ar fi ajuns la suma de 10 milioane de lire sterline.

Urmărește-ne pe Google News