Damiano Torrente, un pescar din Palermo, în vârstă de 47 de ani, a mers la carabinierii stației “Falde” pentru a mărturisi uciderea Ruxandrei Vesco, o româncă adoptată de o familie italiană, care avea 30 de ani la momentul în care a fost omorâtă.  

Bărbatul, care a mărturisit sugrumarea, a fost arestat pentru “omor și ascundere a unui cadavru”, apoi transportat la închisoarea Pagliarelli, potrivit stiridiaspora.ro.

Faptă mărturisită la îndemnul preotului, după spovedanie

Bărbatul și-a mărturisit fapta după aproape cinci ani, din cauza mustrărilor de conștiință. Torrente a spus că s-a apropiat de Dumnezeu și că un preot i-a spus, atunci când s-a spovedit, că pentru a primi iertarea trebuie să-și mărturisească fapta abominabilă. Așa că a mers la poliție și a povestit versiunea sa despre fapte, descriind fiecare detaliu legat de uciderea tinerei românce.

Damiano a povestit că la sfârșitul lunii septembrie 2015, ar fi găzduit-o pe femeie în casa sa, unde ar fi consumat și relații sexuale, după ce a cunoscut-o la mare.

Cei doi au locuit împreună, până la întoarcerea soției sale, care era plecată împreună cu copiii, potrivit Blogsicilia.it. 

La jumătatea lunii octombrie, când ar fi fost ucisă, românca i-ar fi cerut lui Damiano să se mute în casa lui însă acesta, care era căsătorit și avea copii, a refuzat-o, moment în care Ruxandra ar fi amenințat să-i spună soției totul și să-l raporteze autorităților, susținând că a forțat-o să se prostitueze în schimbul banilor și protecției.

Sugurmată, pusă în sac și aruncată în prăpastie

Acesta ar fi fost momentul când Torrente și-ar fi pierdut mințile și ar fi strangulat-o cu o funie pescărească. După ce ar fi omorât-o, i-a pus corpul fără viață într-un sac, l-ar fi încărcat în mașină, iar a doua zi ar fi aruncat-o de pe o stâncă din Monte Pellegrino, lângă via Monte Ercta, unde acum a fost găsită, la indicațiile lui. Apoi acesta i-a aruncat telefonul mobil și a ars toate bunurile care i-au aparținut femeii în grădină, în timp ce membrii familiei sale dormeau.

 
 

Urmărește-ne pe Google News