Suspectul, care e tot român, Daniel Mihai Popescu, în vârstă de 28 de ani, este acuzat de tentativă de omor, precum și de urmărire și intimidare a martorilor, după ce ar fi atacat-o marți, 5 decembrie, pe Andreea Pintilii.
Femeia în vârstă de 29 de ani a fost înjunghiată în Aberfan, Țara Galilor de Sud, de un bărbat despre care se spune că a pândit-o în afara casei ei, marți, după ce s-a întors de la școală, unde-și dusese copiii.
În timpul atacului, românca a căutat să-și protejeze băiețelul nenăscut, care urmează să se nască pe 22 decembrie și care a fost nevătămat. Popescu a fost arestat şi acuzat de tentativă de omor, marţi seara.
Românul, fără un domiciliu fix, a apărut ştergându-și lacrimile în faţa magistraţilor instanței Merthyr Tydfil’ și nu a contestat cele trei acuzații care i se aduc. Îmbrăcat într-un trening gri, a vorbit doar pentru a-și confirma numele și data nașterii. Prin intermediul unui traducător, el a spus că a înțeles acuzațiile, în timpul audierii administrative de cinci minute.
El este acuzat că și-a urmărit victima în perioada 25 octombrie – 6 decembrie, a sunat-o cu numere ascunse și a înregistrat un videoclip cu ea, pe care l-a încărcat pe TikTok.
Judecătorul de district Neale Thomas l-a arestat pe inculpat și a amânat cauza la Crown Court, unde Popescu se va prezenta pe 4 ianuarie.
Andreea Pintilii a fost transportată de urgență la Spitalul Universitar Wales, din Cardiff, pentru tratament, înainte de a fi externată, suferind răni care nu îi pun viața în pericol. Ulterior, poliția a confirmat că „nu au existat probleme” cu copilul ei nenăscut.
După atac, se pare că a reușit să sune un prieten și să-i spună: „A încercat să mă omoare”. Fostul ei partener Teodor Bălan, în vârstă de 34 de ani, care este tatăl celor doi copii ai femeii, a spus: „Slavă Domnului că este bine, eram atât de îngrijorat pentru ea”. El a adăugat: „Este o mamă foarte bună, are grijă foarte bine de copii. I-a fost greu să crească doi copii în timp ce lucra cu jumătate de normă”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro