Rebeca State cerşeşte pe străzile din Manchester, iar vineri, Ed Miliband, liderul laburiştilor, partidul din opoziţie din Marea Britanie, a trecut pe lângă ea şi i-a aruncat câteva monezi, echivalentul a zece bani.
Momentul a fost surprins de aparatele de fotografiat şi a fost imediat relatat în presă, iar Miliband a fost catalogat drept un “zgârcit”. Cu toate acestea, românca, intervievată de jurnaliştii britanici, a declarat că a fost impresionată de gestul politicianului.
Adolescenta este din Ţăndărei
În plus, ea a subliniat că Miliband a fost singurul bărbat în costum care s-a oprit pentru a-i da bani, mai ales că ea cerşeşte pe o stradă aglomerată din districtul bancar din Manchester, şi susţine că, de fapt, acesta i-a lăsat 70 de pence (4 lei), după care şi-a luat chiar şi rămas bun de la ea.
Rebeca a povestit că a ajuns în Anglia în urmă cu doi ani, din Ţăndărei, împreună cu părinţii ei, Ion şi Mărioara. Însă acum locuieşte cu o mătuşă, părinţii ei fiind obligaţi să se întoarcă în ţară, când mama s-a îmbolnăvit.
Mai mult, aceasta spune că trăieşte cu doar cinci lire pe zi, pe care îi câştigă din cerşit. Adolescenta susţine că până nu se întorc părinţii ei în Anglia, ea nu poate să meargă la şcoală, dar că şi-ar dori să-şi găsească o slujbă ca să nu mai cerşească.
Foto: Daily Mail