Femeia de origine română, care locuia în Sommacampagna, tocmai se întoarcea de la muncă, fiind îngrijitoare la o familie în Parona. Potrivit sursei citate, Lăcrămioara Rădulescu stătea în spatele șoferului, iar rănile suferite de aceasta au fost prea grave, fiind constatat decesul la scurt timp după accident.

Alți șase pasageri, inclusiv șoferul, au fost răniți și transportați la spitalele din Borgo Trento, Negrar și Villafranca.

Primarul Veronei, Damiano Tommasi, a transmis condoleanțe familiei îndoliate și a mulțumit forțelor de intervenție pentru promptitudine. El a subliniat că autoritățile urmăresc îndeaproape ancheta pentru a stabili cauzele accidentului.

Alberto Pallotti, președintele asociației naționale a familiilor victimelor accidentelor rutiere, a atras atenția asupra problemei grave a „masacrelor rutiere”, arătând că este incredibil ca în 2024 autobuzele de nouă generație să poată circula fără centuri de siguranță.

Ancheta este în curs de desfășurare, autobuzul și telefonul mobil al șoferului fiind investigate de anchetatori pentru stabilirea cauzelor accidentului.

Urmărește-ne pe Google News