“În 1993, am ajuns în Czestochowa, cu soţul meu polonez. Doi ani mai târziu, în oraş a apărut un val de ţigani, care cerşeau, furau şi agasau trecătorii. Bărbatul meu ne-a părăsit, motivând că îi e ruşine să recunoască faptul că s-a căsătorit cu o româncă, iar vecinii îmi aruncau vorbe grele”, îşi începe Mihaela povestea.
Astfel, bistriţeanca s-a trezit singură într-o ţară ostilă. Rudele soţului au lăsat-o să stea cu fetele în- tr-o cameră, dar au ameninţat-o în fiecare zi că o dau afară din casă. “În 6 ani, eu nu am deschis nimănui uşa, ca să nu vadă cât sunt de săracă. Au fost luni în care mâncam doar cartofi sau pâine. Însă neajunsurile nu ne-au luat fericirea de a fi împreună. În fiecare seară le vorbeam fetiţelor mele, Claudia, Paola şi Scarlett, de-spre istoria noastră şi le învăţam geografia României pe o hartă ruptă din «Mersul trenurilor »”, spune Mihaela, care dezvăluie că, din cauză că grădiniţa era cu plată, a fost nevoită să-şi dea fetiţele direct la şcoală.
«Români nu primim!»
La început, românca a făcut curat în câteva magazine în schimbul produselor alimentare, apoi a vândut încălţăminte şi pijamale prin birourile companiilor. Pe fetiţe le lăsa în grija măicuţelor de la catedrala din Czestochowa. Apoi şi-a găsit “clienţi” cărora le cocea prăjituri şi le făcea zacuscă. Aşa a strâns bani pentru a-şi face paşaport, iar din acest moment au început să apară şi lucrurile bune în viaţa ei: “Am reuşit să primesc dreptul de şedere şi pensie alimentară pentru fetiţe. Având acte, puteam să sper că voi putea lucra şi eu cot la cot cu polonezii. Însă când se uitau pe hârtii, patronii îmi spuneau sec: «Români nu primim! ». Cu greu am reuşit să găsesc de lucru. Noaptea munceam în laboratoare de cofetărie, iar ziua efectuam traduceri”.
Sunt speriaţi de ţara noastră
Pentru a le arăta polonezilor ce înseamnă România, dar şi pentru a-şi câştiga existenţa, Mihaela a urmat cursuri de ghid turistic: “Cu fetiţa cea mică în braţe le-am făcut! De câţiva ani, organizez excursii pe plaiurile noastre. Fac traseele singură şi aleg gospodării din Maramureş şi Bucovina. E tare greu, pentru că polonezii sunt speriaţi când le propun să viziteze România. După ce le explic şi le arăt poze, se mai destind, însă din 25 de grupuri, abia unul acceptă. Cea mai mare bucurie o am când le arăt Oradea sau Clujul şi surprind în ochii lor mirare şi fascinaţie! Ştiu că, după ce ne vizitează ţara, se vor întoarce în Polonia şi vor povesti cu admiraţie despre frumuseţile pe care le-au văzut”.
Acum, Mihaela se consideră o femeie împlinită, pentru că a reuşit să-şi crească fetele singură, printre străini.
«Aţi fost acolo şi nu v-au jefuit?!»
Mihaela mai povesteşte un episod incredibil: “M-am întors cu fiica mea cea mică dintr-o excursie în Transilvania, unde am fost ghidul unui autocar. La un popas, un localnic polonez ne-a întrebat de unde venim. Unul dintre turişti i-a răspuns că din România, la care persoana respectivă s-a arătat şocată: «Cum aşa? Dar de ce aţi fost acolo? Nu v-au jefuit!?». Cineva din grup i-a răspuns că a fost o săptămână de neuitat, la care localnicul a mai întrebat o dată: «Chiar nu v-au furat nimic?!». Fiica mea Scarlett i-a spus atunci că, dacă nu crede, îl putem lua în viitoarea excursie cu noi. Îngrozit, acesta a exclamat: «În nici un caz, să merg acolo ca să fiu jefuit?», iar Scarlett l-a pus la punct: «Domnule, uită-te în oglindă! Ce Dumnezeu să-ţi fure?»”.
Citeşte şi Uite cum sunt umiliţi românii în Polonia: «Voi aveţi televizoare în România?»