Tragedia s-a produs la începutul acestei săptămâni, când Mariana Popa (24 de ani) a ieşit la cumpărături pe o arteră comercială aglomerată din Ilford, estul Angliei. Rudele sale din satul Caragele, judeţul Buzău, sunt cutremurate.
“Am aflat de la viitorul meu cumnat că sora mea urma să se vadă cu o prietenă şi să meargă împreună la cumpărături într- un magazin românesc. Nenorocirea a făcut ca ea să fie atacată de un bărbat înarmat cu un cuţit. Am aflat că Mariana a fost înjunghiată de mai multe ori şi că s-a târât cu ultimele puteri până într-un fast-food, iar acolo s-a prăbuşit pe podea”, ne-a declarat fratele victimei, Costel Popa (31 de ani). Mariana, care era însărcinată în trei luni, a primit îngrijiri medicale şi a fost operată de urgenţă, însă a murit în timpul intervenţiei, din cauza loviturilor de cuţit.
Abia vineri poliţiştii au făcut publică identitatea victimei şi au anunţat că au reţinut un suspect în vârstă de 48 de ani. În acest timp, în satul natal, rudele încearcă să găsească o soluţie de a aduce acasă trupul fetei.
“Am fost anunţaţi de autorităţi că trebuie să achităm 3.500 de lire sterline (peste 18.000 de lei – n.r.) pentru repatriere. Eu şi părinţii mei suntem disperaţi, pentru că nu avem de unde să luăm atâţia bani”, ne-a declarat Costel Popa. Dacă familia nu va putea face rost de bani în timp util pentru repatrierea victimei, corpul neînsufleţit al Marianei Popa ar putea fi incinerat de autorităţile britanice.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!