Ioana Mihaela Păcală a fost descoperită moartă în locuința ei, într-un apartament din Riverwalk Court, Ratoath, Co Meath, sâmbătă, după ce familia din România a cerut unei prietene care locuia aproape de ea să anunțe autoritățile, pentru că fata nu mai răspundea la telefon de multe ore, iar logodnicul ei era incoerent în conversații.

Mihaela și Marian se mutaseră de o săptămână în casa în care logodnicul a ucis-o, povestesc vecinii. Cei doi fuseseră vizitați de o prietenă, Roxana Devan, vineri seara. Aceasta a povestit pe Facebook că Mihaela i-a scris un mesaj vineri și i-a spus că Marian intrase mai rău în depresie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„M-am deplasat la domiciliul lor, le-am făcut cadoul de casă nouă și am încercat să-l consolez, să-l sfătuim să primească un tratament pentru depresie, de la medic”, spune tânăra, care sâmbătă, în jurul orei 17:00, a fost contactată de familia din România a Mihaelei. „Erau foarte panicați, ea ar fi fost inconștientă și el continua să zică de câteva ore bune că nu vine ambulanța.

M-au rugat să sun la ambulanță pentru Mihaela și am sunat. După ce am sunat ambulanța, am încercat să-l sun pe el, a răspuns la al doilea apel telefonic.”

Conversația cu bărbatul a fost șocantă pentru prietena Mihaelei. I-a spus lui Marian că vrea să vorbească cu fata, iar acesta i-a răspuns: „Îi moartă, nu mai mişcă, cred că am omorât-o. Am avut un vis în care am visat că o omoram și m-am trezit din vis și ea era moartă.”

Andrei Marian Dobra (33 de ani) a fost reținut duminică seara, iar luni a fost dus în fața unui magistrat al Judecătoriei Trim, fiind acuzat că și-a ucis logodnica, în apartamentul lor, sâmbătă seara. „Îmi pare foarte rău pentru asta. Nu ar fi trebuit să se întâmple”, a spus românul când ofițerul Gardai Michelle OBrien i-a pus cătușele.

Avocatul Maurice Regan a spus că clientul său, care locuiește în Irlanda de șapte ani, nu va face o cerere de eliberare pe cauțiune. Deoarece clientul său a indicat tendințe suicidare, a cerut o evaluare psihiatrică.

În timpul interogatoriului, românul nu a putut să-și amintească exact seara în care a ucis-o pe Mihaela, dar nici nu a contestat că el ar fi luat viața logodnicei sale.

Fotografiile cu Mihaela au fost oferite presei irlandeze de către familie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News