Pe 13 ianuarie, românul, care e angajat ca cioban și trăiește într-o cabană de pe o proprietate de 600 de hectare, de pe lacul Mezzano, a venit acasă în jurul orei 12.00, de pe câmp, și soția lui cocea pâinea. Atunci a început să o lovească sălbatic, fără nicio milă. A umplut-o de sânge, a fost stropit chiar el de sângele victimei, când o lovea. Femeia a fugit din casă desculță și a mers 8 km pe câmp, până la cazarma carabinierilor din Farnese.

Miercuri de dimineață, în ciuda unui prognostic medical de 10 zile de îngrijiri, românca a mers în fața judecătorului, unde era audiat soțul ei. Purta o pălărie care-i acoperea capul rănit și bandajat. Ea a cerut să fie retrasă plângerea împotriva soțului ei și a renunțat la acuzații.

„Eram prea speriată în acel moment. Dar el nu e un om rău, a fost doar a treia oară când m-a lovit. Și niciodată nu a făcut-o în fața copiilor. Nici acum nu erau acasă, erau la școală. Nu vreau să-i îndepărtez de tatăl lor”, a spus românca, în instanță.

Românul fusese arestat pe 13 ianuarie și acum ceruse arest la domiciliu, cea mai severă măsură care se putea lua împotriva lui. Acum, instanța a reținut că femeia și-a retras acuzațiile, dar a păstrat obligativitatea ca bărbatului de a nu se apropia la mai mult de 800 de metri de ea sau de copii, urmând să fie supravegheat cu ajutorul unei brățări electronice.

Între timp, fiica de 15 ani și fiul de 11 ani al cuplului s-au mutat alături de mama lor într-o altă casă pusă la dispoziție de angajatorul româncei și al soțului ei.

Procesul românului va avea primul termen pe 13 iulie, când vor fi audiați carabinierii, fata cea mare a cuplului, dar și victima.

Urmărește-ne pe Google News