Cei doi români, un bărbat în vârstă de 30 de ani și partenera sa în vârstă de 32 de ani, au fost reținuți de poliție sub suspicipiunea de sclavie modernă, în urma unei descinderi a ofițerilor de la GLAA (Gangmasters and Authority for Abuse Labor Force).

Cuplul ar fi adus șase muncitori români să lucreze într-o fabrică de ambalare a salatei și îi țineau pe proprietqatea lor din Ely, un orășel de 20.000 de locuitori situat la aproape 130 de km de Londra.

Victimele au fost duse la un centru de sprijin pentru victime ale sclaviei moderne, acolo unde primesc ajutor de la Crucea Roșie Britanică și vor fi evaluați și se va stabili dacă cei doi români practicau sclavia.

Ofițerii de la GLAA au fost asistați în acest caz de Poliția din Cambridgeshire și National Crime Agency, iar unul dintre anchetatori, ofițerul Tony Byrne, a declarat că “Acest lucru demonstrează din nou angajamentul GLAA de a folosi competența noastră sporită de a investiga cazuri de sclavie moderne, respectând în același timp principiul protejării lucrătorilor vulnerabili la risc de exploatare”.


Citește și: Temperaturile de vară din timpul iernii duc la slăbirea organismului și apariția unor boli grave


 
 

Urmărește-ne pe Google News