Cel mai adesea sunt încălcate obligaţii din acest cod de conduită, care presupune (printre altele): oferirea de informaţii reale privitoare la utilizator, folosirea unui limbaj care să nu incite la discriminare rasială/sex, violenţă, folosirea Facebook numai de către utilizatori înregistraţi, respectarea drepturilor de autor, drepturile la viaţă privată şi intimitate etc.
„Utilizatorii nu conştientizează că prin acceptarea termenilor şi condiţiilor la crearea contului, ei semnează de fapt un contract cu Facebook, în care au drepturi, dar mai ales obligaţii. Şi mai ales, nu se gândesc la consecinţele legale pe care le pot avea acţiunile lor din spaţiul public virtual,” spune avocatul Marius Pantea, conform businessmagazin.ro.
Cei care exprimă cu vehemenţă păreri negative faţă de alte persoane sau faţă de companii, cu intenţia de a prejudicia imaginea acestora, pot fi traşi la răspundere pentru aceste acţiuni, dacă se constată că depăşesc limitele legale.
„Dreptul la opinie nu este lipsit de consecinţe în ceea ce priveşte platforma Facebook. Dacă opinia aduce prejudicii unor alte persoane, dacă este discriminatorie, dacă încalcă drepturile fundamentale reglementate de Constituţia României, atunci orice utilizator este pasibil de proces”, susține Marius Pantea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro