Ea conţine o colecţie recunoscută internaţional de recorduri mondiale, cuprinzând între coperţile sale atât performanţe umane cât şi fenomene extreme ale lumii naturale.

Cartea în sine deţine un record mondial: cea mai vândută serie de carte care deţine drepturi de autori. Cartea Recordurilor este astăzi, după Biblie, cea mai cunoscută carte din lume.

Deşi Cartea Recordurilor are o istorie de aproape 60 de ani, prezenţa României în paginile ei este mult mai recentă. România a intrat prima dată în Cartea Recordurilor în 1986 şi a adunat de atunci până astăzi aproape 40 de recorduri. O cincime dintre aceste recorduri româneşti au fost stabilite în ultimul an.

Iată, mai jos, lista esenţializată a principalelor recorduri româneşti din Guinness World Records.

Români în Cartea Recordurilor

1. Sportivi români care au intrat in faimoasa enciclopedie:

  • Iolanda Balaş – a rămas neînvinsă timp de 10 ani la săritura în înălţime, timp în care a obţinut 142 de victorii consecutive;
  • Mihaela Melinte – cea mai lungă aruncare a ciocanului;
  • Lia Manoliu – longevitate olimpică;
  • Ghiţă Mureşan – cel mai înalt jucător din NBA;
  • Helmuth Duckadam – a apărat consecutiv patru penalty-uri în finală Cupei Campionilor Europeni din 1986;
  • Constantina Diţă – cea mai în vârstă campioană olimpică de maraton din istorie. La Jocurile Olimpice de Vară din 2008 a câştigat proba de maraton la vârsta de 38 de ani. Antrenorul ei, Valeriu Tomescu, avea doar 32 de ani şi deţine recordul pentru cel mai tânăr antrenor al unei campioane olimpice de maraton;
  • Nadia Comăneci – cele mai multe note de 10 obţinute la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice. Este vorba de cele 7 note de 10 obţinute în 1976, la Montreal. Înainte de 1976, nimeni nu obţinuse nota 10 la un eveniment olimpic. În plus, ziua de 18 iulie (18 iulie 1976 este ziua în care Nadia a obţinut, la 14 ani, primul punctaj de 10 din istoria Jocurilor Olimpice) a fost declarată „Ziua Recordurilor Mondiale”. Totuși, Nadia Comăneci n-a obţinut prima notă de 10 în gimnastică la JO. Un francez i-a luat faţa cu 52 de ani!

2. Cel mai lung poem de dragoste: „Luceafărul” lui Mihai Eminescu, cu cele 98 de strofe ale sale.

3. Cei mai mulţi participanţi la o horă tradiţională: 13.828 de olteni din oraşul Slatina au întins cea mai mare horă cu ocazia sărbătorii naţionale a Unirii şi totodată zilele municipiului

4. Cea mai lungă scrisoare adresată lui Moş Crăciun: a fost scrisă de elevii braşoveni în decembrie 2008 pe o rolă de hârtie măsurând 413,8 metri lungime şi 37 metri lăţime. 2110 elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani şi-au aşternut pe hârtie cererile către Moş Crăciun.

5. Cei mai mulţi Moşi Crăciun care dăruiesc: au participat 3.939 de moşi care au dăruit dulciuri timp de 30 de minute, în Bucureşti, în data de 21 decembrie 2008.

6. Cea mai tânără interpretă de succes: Cleopatra Stratan a obţinut acest titlu în 2008 datorită realizărilor sale unice: cea mai tânără interpretă care a înregistrat un album; cea mai tânără interpretă într-un concert live (avea 3 ani când a susţinut un concert de 2 ore); cea mai bine plătită tânără artistă; cel mai tânăr interpret care a primit trei premii MTV; cea mai tânără interpretă care a înregistrat un hit naţional (piesă situată pe locul 1 în topurile naţionale).

7. Cea mai mare îmbrăţişare: a avut loc în 2009, la Alba-Iulia, şi au participat 9.758 de persoane. La îmbrăţişare a participat şi şeful statului, Traian Băsescu.

8. Cea mai mare prăjitură de comemorare: este vorba despre o colivă preparată în 2008 care cântărea 5 tone şi avea peste 50 de metri pătraţi. Coliva a fost preparată într-o unitate militară din Braşov, iar la realizarea ei realizarea ei au lucrat timp de 24 de ore 10 bucătari militari. Coliva a fost făcute pentru comemorarea tuturor sfinţilor şi a fost împărţită credincioşilor veniţi la moaştele Sfântului Andrei.

9. Cel mai mare gulaş: a fost preparat în 2007 de opt bucătari bihoreni şi servit locuitorilor din oraşul Salonta. Gulaşul a cântărit 7,3 tone.

10. Cel mai greu tort cu frişcă şi fructe din lume: a fost preparat în decembrie 2008, în Bucureşti, şi cântărea 281 kg. A fost servit bucureştenilor din parte Primăriei Capitalei şi a unui producător de lactate.

11. Cel mai lung cârnat afumat din lume: a fost realizat în decembrie 2008 si a măsurat 392 de metri. Carnatul a fost de tip cabanos şi a fost împărţit bucureştenilor care au asistat la omologarea recordului.

12. Cel mai lung lanţ de prezervative: a fost realizat in 28 octombrie 2007 de către 1.683 de participanţi care au legat împreună 25.773 de prezervative construind un lanţ ce măsoară 3.269,46 metri. Prin această acţiune organizatorii au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului HIV/SIDA în rândul tinerilor români. Lanţul a fost început la ora 12 de către Loredana Groza.

13. Cei mai mulţi oameni care dansează simultan pe aceeaşi piesă: a fost stabilit în 2007 de către 2600 tîrgovişteni care au dansat simultan timp de 6 minute pe melodia „Follow the lider” (The Soca Boys). Majoritatea dansatorilor au fost elevi ai şcolilor din Tîrgovişte.

14. Cel mai de succes antrenor din lume: a fost desemnat în 2007 Octavian Belu, fostul antrenor al echipei naţionale de gimnastică a României. Octavian Belu are în palmares 16 medalii olimpice de aur şi un total de 279 de medalii la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene şi Jocurile Olimpice.

15. Cea mai de succes antrenoare din lume: a fost desemnată în 2008 Mariana Bitang, fosta antrenoare a echipei naţionale de gimnastică a României, care deţine un palmares de 19 medalii olimpice şi alte 152 medalii cucerite la Campionatele Mondiale şi Europene de gimnastică.

16. Cele mai multe penalty-uri consecutive apărate: record deţinut de fostul portar al Stelei, Helmuth Duckadam. În 1986, în finala Cupei Campionilor Europeni, disputată împotriva Barcelonei, Duckadam a apărat toate cele patru penalty-uri, iar Steaua a câştigat trofeul.

17. Cel mai lung meci de baschet din lume: a avut loc în perioada 2-5 august 2007 şi a fost jucat de către sibieni timp de 80 de ore. Meciul a început joi, 2 august la ora 11:00, şi s-a terminat duminică, 5 august, ora 19:00. Nici un jucător nu a avut voie să părăsească terenul, ei putând lua o pauză de 15 minute la fiecare 180 minute jucate. În timpul meciului s-au marcat 10.043 de puncte.

18. Cea mai tânără persoană care a sărit de la 4.000 de metri cu paraşuta, în tandem: săritura a avut loc în 2006 şi a fost realizată de către o tânără sibiancă de doar 9 ani.

19. Cea mai mare icoană pictată pe sticlă: record deţinut din 2004 de către Aurelia Bobocel care a pictat o icoană pe sticlă încălzită reprezentând „Cina cea de taină”. Pictura are 2 metri lungime şi 1,08 metri înălţime, iar sticla are 5 centimetri grosime.

20. Cel mai înalt ou din lume: cel mai înalt ou din lume a fost realizat în 2009. Oul are 7,25 metri înălţime, un diametru de 4,6 metri şi o greutate de 1.800 de kilograme şi a fost sfinţit la Suceava de către un sobor de preoţi.

21. Palatul Parlamentului deţine trei recorduricea mai mare, cea mai scumpă şi cea mai grea clădire administrativă din lume. Palatul proiectat de arhitectul Anca Petrescu, cu o suprafaţă de 330.000 de metri pătraţi, este cea mai mare clădire administrativă, pentru uz civil din lume. Este construit din 700 tone metrice de oţel şi bronz, un milion metri cubi de marmură, 3,5 tone metrice de sticlă, şi 900.000 metri cubi de lemn. Palatul a fost construit în întregime din materiale româneşti scumpe şi de bună calitate. Este şi cea mai scumpă clădire administrativă din lume, estimată în 2006 la aproximativ 4 miliarde de dolari.

22. Cea mai lungă trenă a unei rochii de mireasă: recordul este de 1.579 metri şi a fost stabilit în 2009 la E-Mariage Fest. Rochia cântăreşte aproape 300 kilograme.

23. Cele mai multe agrafe de birou lipite de faţă: record stabilit în 2007 de bucureşteanul Aurel Răileanu (40 de ani). Acesta a reuşit, datorită abilităţilor sale magnetice, să ţină pe faţă 61 agrafe de birou timp de 5 secunde.

24. Săritura cu paraşuta de la cea mai mare înălţime a unei femei însărcinate şi operată de inimă: femeia a sărit de la 1.100 de metri, iar recordul a fost omologat în 2007.

25. Cea mai lungă cunună de ceapă împletită: cununa avea o lungime de 4.518 metri şi a fost realizată de către sătenii din comuna sălăjeană Pericei. 400 de săteni au lucrat la ea timp de 5 zile şi au împletit aproximativ 45.000 de cepe, cu o greutate totală de 40 de tone.

26. Cele mai multe portrete robot prin telefon: record obţinut în 2004 de Gogu Neagoe pentru că a realizat 131 de caricaturi,portrete  prin telefon , numai pe baza unei scurte convorbiri telefonice cu subiectul.de ziua României , Pe 1 decembrie 2007 a intrat din nou în Cartea Recordurilor după ce a creat o peliculă de film cinematografic de 2000 de metri pe care sunt desenate peste 1.300.000 de caricaturi cu personalităţi din România sau din străinătate. Gogu Neagoe este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România din 2006, iar din anul 2008 este membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice UNESCO din Germania. A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de pictură şi caricatură, iar lucrările sale se află în colecţii particulare din România şi din străinătate.

27. Cel mai mare graffiti din lume: desenul are 550 de metri şi a fost realizat, în 2007, de 570 de persoane, printre care şi vedete din România.

28. Cea mai mare pictură din lume: record apărut în ediţia din 2008 a Cărţii Recordurilor şi realizat de către tinerii pictori de la liceul Nicolae Tonitza din Bucureşti. Pânza are 3,6 kilometri şi a fost pictată de 800 de elevi. Tema aleasă de elevi a fost o grădină cu flori.

29. Cea mai mare halbă de bere: record din 2009 pentru o halbă fabricată în Timişoara. Halba are o capacitate de 11.000 litri, o greutate de 2,5 tone, 6 metri înălţime şi e făcută din oţel inoxidabil.

30. Preşedintele care a răspuns cel mai rapid unei solicitări din partea unui cetăţean: în aprilie 2008 preşedintele Traian Băsescu a răspuns în mai puţin de două ore unei solicitări pentru acordarea medaliei „Steaua României” profesorului Liviu Librescu, ucis în atacul de la Universitatea Virginia Tech.

31. Guvernatorul care a stat cel mai mult la conducerea unei bănci centrale: Mugur Isărescu a obţinut acest record în 2009. În vârstă de 60 de ani, Isărescu a coordonat politicile economice ale României din ultimii 19 ani.

32. Cea mai mare Horă a Unirii de Cartea Recordurilor din România… în Olt, Slatina: Oltenii au depasit asteptarile si celor mai optimisti dintre organizatorii „Euro Horei Unirii” de la Slatina. Desi afara erau – 13 grade Celsius, 13.828 de participanti inregistrati oficial s-au prins ieri in hora, in incercarea de a dobori recordul stabilit anul trecut de catre bulgari, cand, la Sofia, si-au dat mana 11.951 de oameni.


CITEȘTE ȘI…

Cum a cerut-o prințul Harry în căsătorie pe actrița Meghan Markle: „Am reușit să te surprind”

VIDEO/Anastasia Lazariuc și-a lansat dublul album cu un dublu moment de reculegere