Este vorba despre 15 cetățeni români angajați pe vasul de croazieră care au decis să nu mai mănânce de joi după-amiază, cerând insistent să fie lăsați să plece acasă, după ce au stat aproape două luni pe mare, din cauza pandemiei de Covid-19.
”Sănătatea mea mentală se degradează”, a explicat pentru Miami Herald unul dintre românii care au intrat în greva foamei, care a dorit să rămână anonim. Acesta a adăugat: ”Nu mai avem nici o speranță”.
Angajații susțin că au fost amenințați de către reprezentanți ai companiei că vor fi pedepsiți, dacă vor intra în contact cu presa.
Pe de altă parte, Jonathan Fishman, purtător de cuvânt al companiei, Royal Caribbean, a anunțat că situația este sub control.
”Situația a fost rezolvată în această dimineață, după o discuție amiabilă între căpitanul nostru și membrii echipajului nostru”, a precizat Fishman.
Cu toate acestea, cei 15 membri ai echipajului de naționalitate română au anunțat că nu va renunța la greva foamei până când nu pot primi dovada că pleacă acasă.
CEO-ul Royal Caribbean International, Michael Bayley, a anunțat, duminică, faptul că se va semna un acord cu Centrul de Prevenire și Prevenire a Bolilor din SUA pentru repatrierea echipajului cât mai curând posibil.
Initial, oamenii ar fi trebuit să ajungă acasă pe 30 martie, însă reprezentanții companiei nu le-au furnizat nici o explicatie pentru întârziere.
Grupul de români fusese transferat, miercuri, de pe vasul Anthem of the Seas pe insula privată a companiei, în Bahamas, însă joi oamenii au fost anunțați că urma un alt transfer, pe Enchantment of the Seas.
De acolo, urmau să fie transportați în Barbados, iar apoi să ia avionul către România pe 21 mai.