Adina Pintilie aduce un nou Urs de Aur cinematografiei românești. În ultimii ani, mai mulți regizori din țara noastră au reușit să fie răsplătiți cu trofee importante la Festivalul de Film de la Berlin.

În 2015, „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, a fost câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun film, al doilea cel mai important premiu al Berlinalei.

Anterior, în 2013, „Poziția copilului”, produs de Ada Solomon și regizat de Călin Peter Netzer, a câștigat Ursul de Aur, cel mai important trofeu.

Anul acesta, Călin Peter Netzer a fost din nou prezent la Berlinală, însă ca ca membru al juriului care a desemnat câştigătorul premiului pentru cel mai bun film de debut – GWFF Best First Feature Award. Această categorie a fost câștigată tot de Adina Pintilie, cu al ei debut în lungmetraj.

În 2010, lungmetrajul „Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Şerban, a primit Marele Premiu al Juriului – Ursul de Argint, după ce a obţinut şi distincţia „Alfred Bauer”, oferită pentru noi perspective în arta cinematografică.

În 2004, un scurtmetraj a fost premiat la Berlinală. Este vorba despre scurtmetrajul „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”, regizat de Cristi Puiu, care a fost răsplătit cu Ursul de Aur pentru scurtmetraj.

Totodată, în 1993, „Patul conjugal”, regizat de Mircea Daneliuc, a fost nominalizat pentru Ursul de Aur.

Acestea sunt premiile obținute de români doar în competiția oficială, cea mai importantă a Festivalului de Film de la Berlin. De exemplu, în 2009, filmul „Cea mai fericită fată din lume” a primit, la Berlinală, Premiul C.I.C.A.E., oferit de Confédération Internationale des Cinemas dArt et dEssai.


Citește și:


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News