O poveste tristă, despre frică și lipsuri

Ion și Andreea, cei doi români care au făcut această călătorie, spun că prima imagine care i-a șocat a fost privirea vameșilor nord-coreeni.

„Ne-au privit cu o curiozitate ciudată, dar și cu un fel de tristețe. Parcă ne cereau ajutorul, dar fără să spună nimic”, povestește Andreea.

Oamenii de pe străzi păreau speriați și evitau să privească străinii. Copiii învățau la școală despre arme nucleare, iar străzile erau aproape goale, pentru că foarte puțini își permit o mașină. Toate casele și terenurile aparțin statului, iar locuitorii trăiesc sub un control strict, povestesc cei doi români, care spun că au simțit constant frică și că au plecat de acolo marcați de tristețe. În timpul vizitei lor, au observat că localnicii evitau să stabilească orice fel de contact vizual.

„Mergeam pe stradă, treceam pe lângă oameni și aveam senzația că suntem invizibili. Am întrebat ghidul nostru de ce se întâmplă asta, iar el ne-a spus că nord-coreenii cred că străinii vin în țara lor ca la zoo, ca să-i privească. Dar cred că, de fapt, frica îi făcea să se comporte așa”, explică Ion.

Viața în Coreea de Nord, la limita supraviețuirii

Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext
Recomandări
Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext

În Coreea de Nord, oamenii trăiesc foarte greu. Nu au electricitate constantă, iar dimineața, în loc de știri sau muzică obișnuită, se aud din difuzoare discursuri patriotice.

„Am văzut oameni care scormoneau sub zăpadă, căutând vreascuri pentru a se încălzi. Casele sunt foarte sărăcăcioase, iar într-una singură locuiesc două familii. Nimeni nu deține nimic, nici casele, nici terenurile agricole”, povestește Andreea pentru sursa citată.

Pentru a avea o mașină, trebuie să fii un oficial al statului, așa că drumurile sunt aproape pustii.

„Era ora 5 după-amiaza, ceea ce în alte țări ar fi o oră de vârf, dar bulevardele erau goale”, spune bărbatul.

Propaganda din școli și frica de lumea din afară

Un moment care i-a impresionat profund pe cei doi a fost vizita la o școală. Pe pereți erau afișate formule pentru construirea armelor nucleare, iar unul dintre copii le-a spus că visează să devină fizician și să construiască astfel de arme.

„În plus, peste tot erau afișe de propagandă împotriva americanilor. Chiar și buletinele de știri prezentau doar evenimente negative din alte țări, de parcă lumea de afară ar fi un loc periculos, iar Coreea de Nord ar fi singurul loc sigur”, spune Andreea.

Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși
Recomandări
Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși

După această experiență, cei doi români spun că și-au dat seama cât de norocoși sunt.

„Nu ne dăm seama cât de mult înseamnă libertatea până nu o vedem luată de la alții. După ce am fost acolo, am învățat să apreciem mai mult ceea ce avem”, concluzionează Ion.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

BufnitaDuminicala   •   04.03.2025, 12:16

Si vând te gândești ca sunt mulți în România care regretă comunismul, mai ales adoratorii lui CG.

daniel098   •   04.03.2025, 10:19

Sa bage la cap si cei care ies la protest in Piata Victoriei si striga "Libertate"... insasi faptul ca sunt acolo si ca isi pot exprima opinia liber, fara sa fie batuti si arestati, inseamna ca sunt liberi. Dar unde nu e minte, nici Dumnezeu nu cere. "Saraci cu duhul" e o vorba din popor. Poate pe asta o inteleg.

Realist2023   •   04.03.2025, 09:45

Mda, poate baga la cap si nostalgicii nostri dupa ceausism, lumea a uitat cenzura, prigoana Securitatii, cartelele, cozile la magazinele goale, intunericul, izolarea ! Lagarul socialist ! Asta e la ceea ce vor sa se intoarca auristii, potinistii, sosocarii si georgilienii !!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Adevarul.ro
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Observatornews.ro
Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI