Ultimele săptămâni au dus la o creștere substanțială a mortalității COVID în România, arată statisticile oficiale.

În prezent, datele oficiale citate de site-ul Worldometers arată că țara noastră a ajuns pe locul 28 într-un top al deceselor COVID raportate la milionul de locuitori.

România se află încă mult în urma unor state din vecinătate precum Cehia, Ungaria sau Belgia, dar și a Spaniei, Italiei sau Statelor Unite.

Pe de altă parte, țara noastră se află cu mult în fața altor țări precum Germania, Finlanda sau Danemarca și tocmai a depășit Suedia.

Exemplul este interesant deoarece Suedia a stârnit ample dezbateri în întreaga lume pentru felul în care a ales să abordeze criza sanitară, evitând să impună restricții în prima parte a pandemiei, într-un moment în care aproape întreaga lume, inclusiv România, era în lockdown.

Între timp, Suedia a renunțat parțial la această relaxare și a emis o serie de recomandări, care sunt aplicate la nivel regional, în funcție de incidența virusului.

Decese COVID raportate la milionul de locuitori

De notat că experții au avertizat de-a lungul pandemiei că simpla comparare a statisticilor naționale este complicată și că mortalitatea într-o anume țară poate să depindă de mai mulți factori – de la nivelul restricțiilor până la calitatea sistemului sanitar, vârsta medie a populației sau starea ei de sănătate și chiar densitatea populației.

Săptămâni dificile pentru estul și centrul UE

Graficul mortalității COVID în România arată că numărul deceselor a început să crească semnificativ (peste 50 pe zi) în toamna lui 2020, a scăzut puțin la începutul anului, apoi a început iarăși să crească în martie.

Decese zilnice în România Sursa: Worldometers

În ultimele săptămâni, România a depășit în mod constant pragul de 100 de decese zilnice și s-a apropiat chiar de 200.

Prin comparație, Suedia, care a avut vârfuri în primăvara trecută și în decembrie-ianuarie, a ajuns acum la o medie de aproximativ 20 de decese COVID zilnice, deși numărul de infectări este chiar mai mare decât cel al României 6-7-8.000 de cazuri pe zi, la o populație de aproape două ori mai mică.

Decese zilnice în Suedia Sursa: Worldometers

Datele sunt confirmate și de Centrul European pentru Combaterea Bolilor (ECDC) care arată că în ultimele săptămâni, România a avut una dintre cele mai mari mortalități COVID din UE.

Astfel, în săptămânile 13 și 14 ale anului, țara noastră a avut un număr de 104,20 decese COVID la milionul de locuitori.

Datele arată că situația este în mod particular dificilă în estul și centrul UE.

Concret, în această perioadă, suntem întrecuți de Italia (105,98 decese COVID/milionul de locuitori), Estonia (118,89), Cehia (166,54), Polonia (172,53), Slovacia (199,35), Bulgaria (245,70) și Ungaria (363,07).

Prin comparație, în aceleași săptămâni, Suedia a avut doar 15,11 decese la milionul de locuitori. Alte țări au stat și mai bine. Danemarca, spre exemplu, a avut doar 4,81 decese la milionul de locuitori.

Datele mortalității în exces arată că situația este și mai complicată

Topurile de mai sus sunt realizate doar pe baza datelor oficiale care indică mortalitatea COVID. Corectitudinea acestor cifre este acum în dezbatere, după ce a fost pusă sub semnul întrebării de fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu.

În schimb, România se află pe locul 10 în lume, într-un clasament al mortalității în exces raportate la populație, în timpul pandemiei, potrivit unei statistici realizate de Financial Times pe baza datelor adunate până pe 6 aprilie.

Mortalitatea în exces este un indicator folosit în epidemiologie, care se referă la numărul de decese generate de toate cauzele în timpul unei crize, peste media anilor precedenți.

Excesul de mortalitate îi poate include, spre exemplu, și pe cei afectați indirect de pandemie, adică cei care au murit de alte boli pe care nu le-au mai putut tratat din cauza crizei, dar și pe cei care au murit tot de COVID, dar nu au fost diagnosticați.

 
 

Urmărește-ne pe Google News