Echipa comună de anchetă s-a constituit la data de 25 martie 2022 de către Lituania, Polonia și Ucraina, cu sprijinul Eurojust, ulterior devenind părți Letonia, Estonia și Slovacia, precizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit sursei citate, la echipa comună de anchetă participă Biroul Procurorului din cadrul Curții Penale Internaționale de la Haga.

„Scopul acestei echipe comune de anchetă este facilitarea investigațiilor și a urmăririi penale în cauzele privind presupuse crime internaționale în Ucraina, prin creșterea cooperării între părți și participanți. Echipa comună de anchetă reprezintă un mecanism de cooperare judiciară internațională în materie penală care cuprinde un acord juridic între autoritățile competente, format din mai multe state, în scopul desfășurării anchetei penale”, mai transmite PÎCCJ.

Pe 11 iulie, procurorii români s-au autosesizat cu privire la săvârșirea de crime contra umanității în Ucraina.

 
 

Urmărește-ne pe Google News