Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2019 au însumat 1,651 milioane, în creştere cu 3,6% faţă de cele din luna iulie 2018. În luna iulie 2019, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81,8%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 18,2%, arată datele INS, potrivit Mediafax.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în
structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o
cei din Europa (72,1% din total turişti străini), iar din aceştia
85,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

În ansamblu, înnoptările înregistrate în structurile de
primire turistică în luna iulie 2019 au însumat 4,407 milioane, în
creştere cu 3,5% faţă de cele din luna iulie 2018.

În luna iulie 2019, din numărul total de înnoptări,
înnoptările turiştilor români în structurile de primire
turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,4%, în timp ce
înnoptările turiştilor străini au reprezentat 13,6%. În ceea ce
priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de
primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa
(69,5% din total turişti străini), iar din aceştia 84,6% au fost
din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la
punctele de frontieră, au fost în luna iulie 2019 de 1,596
milioane, în creştere cu 10,7% faţă de luna iulie 2018.
Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate
pentru sosirile din străinătate, reprezentând 77,0%, respectiv
20,5% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate
la punctele de frontieră, au fost în luna iulie 2019 de 2,416
milioane, în creştere cu 9,1% comparativ cu luna iulie 2018.
Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate
pentru plecările în străinătate, reprezentând 71,9%, respectiv
27,5% din numărul total de plecări.

Pe judeţe, în perioada 1.01-31.07.2019, sosirile turiştilor în
structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică
s-au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1157,6
mii), Braşov (767,9 mii), Constanţa (720,1 mii), Cluj (373,6 mii),
Mureş (333,4 mii) şi Prahova (325,4 mii) iar înnoptările
turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (2515,4
mii), Municipiul Bucureşti (1997,1 mii), Braşov (1523,0 mii), Bihor
(796,9 mii), Vâlcea (772,5 mii), Prahova (713,8 mii) şi Cluj (703,7
mii).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (162,7 mii), Israel (128,5 mii), Italia (124,1 mii), S.U.A. (94,1 mii), Ungaria (92,0 mii), Franţa (87,5 mii) şi Regatul Unit (79,6 mii).

Sursa foto: Pixabay

 
 

Urmărește-ne pe Google News