Plata, în valoare de 2,76 miliarde de euro, sub formă de granturi și împrumuturi, a fost posibilă „datorită îndeplinirii de către România a 49 de jaloane şi obiective legate de a doua tranşă”, a transmis Comisia Europeană, într-un comunicat.
„Ele acoperă reforme cheie în domenii cum ar fi tranziţia verde şi digitală – adoptarea legii privind decarbonizarea şi intrarea în vigoare a legii privind serviciile de cloud utilizate în sectorul public”, precizează CE, într-un comunicat citat de Agerpres.
Un anunț privind a doua tranșă din PNRR a fost făcut și de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
„Spuneam la 1 septembrie că, până la sfârşitul acestei luni, ar trebui să ajungă în ţară banii aferenţi cererii de plată II din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ei bine, astăzi au intrat în conturile României peste 2,7 miliarde euro”, a anunțat ministrul Finanţelor, pe pagina sa de Facebook.
Astfel, România a primit până acum, alături de prefinanţare şi prima tranşă din PNRR, aproape 10 miliarde de euro.
La 16 decembrie 2022, România a prezentat CE a doua cererea de plată, de 2,8 miliarde de euro, pe baza îndeplinirii celor 51 de jaloane şi obiective.
Pe 27 iunie, Comisia Europeană a aprobat o evaluare preliminară parţial pozitivă a celei de-a doua cereri de plată a României din cauză că nu au fost îndeplinite două jaloane din zona de energie.
Comisia Europeană recunoaşte primele măsuri luate deja de România pentru îndeplinirea acestor jaloane obligatorii, deşi încă mai rămân multe de făcut. Măsurile vor fi luate conform procedurii „suspendarea plăţii”, care dă statelor membre timp suplimentar pentru îndeplinirea jaloanelor obligatorii, notează Agerpres.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
laurlaur2180 • 30.09.2023, 09:45
Important ar fi sa fie folositi in scopuri bune, nu pentru proiecte fara logica.
Aura1 • 30.09.2023, 07:36
Dacă veneau aceste fonduri, fără vre-un pachet de masuri asupra cetățenilor, era o realizare, dar așa? Nu văd unde este reușita lor..
mariussorin75 • 29.09.2023, 16:39
greu de combinat aceste fonduri, de asta nu tenteaza pe mai nimeni