Potrivit analiștilor de la Legatum, care au analizat 104 factori pentru a realiza clasamentul, țara noastră s-a clasat cel mai bine la capitolul siguranță și securitate.

Printre cele 104 variabile se află indicatori tradiționali, cum ar fi produsul intern brut pe cap de locuitor și numărul de persoane care lucrează cu normă întreagă, dar și cifre mai interesante, cum ar fi numărul de servere de internet securizate pe care o are o țară și cât de odihniți se simt oamenii după o zi de muncă.

Variabilele sunt apoi împărțite în nouă subindexuri: calitatea economică, mediul de afaceri, guvernarea, libertatea personală, capitalul social, siguranța și securitatea, educația, sănătatea și mediul natural.

Anul trecut, România s-a clasat pe locul 50, dar a urcat în 2017 patru poziții până pe locul 46. Cea mai bună clasare o avem la capitolul securitate și siguranță, locul 42, în timp ce cel mai slab stăm la sănătate, unde ocupăm abia poziția 91. Foarte prost ne clasăm și la capitolul social, locul 81 și la guvernare – 68. La indexul economic ocupăm locul 60, la mediul economic suntem pe 48, la libertatea personală pe 51, la educație pe 52, iar la mediul natural pe 55.

Raportându-ne la Estul Europei, România este pe locul 10 din 22 de țări luate în calcul. Ne situăm peste vecinii bulgari, care sunt locul 51 în lume, dar cu o poziție sub Ungaria, care este pe locul 45.

Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin
Recomandări
Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin


Citește și: VIDEO | „Doctorii blindatelor”. Oamenii care pun în mișcare parada de 1 Decembrie


 

Rezultate BAC toamnă 2024. Notele, publicate pe edu.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Știrileprotv.ro
Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
FANATIK.RO
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
GSP.RO
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
FANATIK.RO
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Unica.ro
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Observatornews.ro
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu
HOROSCOP
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI