Vicepremierul Kelemen Hunor a explicat că în cadrul întrevederii dintre miniştrii de externe ai României şi Ungariei, de săptămâna trecută, desfășurată la Gyula, ambele părţi şi-au exprimat intenţia de a încheia acest acord.

Potrivit politicianului UDMR, deocamdată nu este clară forma prin care se va lua decizia, deoarece poate fi vorba de un acord interministerial, o hotărâre de guvern, un memorandum sau o notă de afaceri interne.

Hunor Kelemen a mai spus că un astfel de acord cu privire la recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare se referă numai la libera circulaţie, nu şi la alte drepturi pe care le conferă posesorilor certificatul de imunitate emis în Ungaria.

În prezent, pe teritoriul Ungariei pot intra fără carantină, doar cetăţenii maghiari care deţin un certificat de imunitate emis de autorităţile ungare, adică doar cei care au fost vaccinaţi în Ungaria, excepția vizând persoanele care călătoresc în interes de afaceri sau care petrec maximum 24 de ore pe teritoriul țării.

Până în prezent, Ungaria a încheiat un astfel de acord cu privire la circulaţia liberă în urma recunoaşterii reciproce a certificatelor de vaccinare cu Muntenegru, Serbia, Slovenia şi Bahrain.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News