„Vom aproba acordul privind acordarea ajutorului financiar pe care ţara noastră l-a stabilit în şedinţa comună din luna februarie pe care am avut-o la Chişinău cu Guvernul Republicii Moldova şi, astfel, acel ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane va putea fi accesat de către Guvernul Republicii Moldova”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a spus că Acordul este principalul element de sprijinire a eforturilor Republicii Moldova de dezvoltare durabilă.

Premierul a mai spus că astăzi va fi aprobată Hotărârea de Guvern prin care vor fi consolidate măsurile luate pentru sprijinirea populaţiei faţă de creşterea preţurilor la energie şi gaze.

„Astfel, pentru companiile Nuclearelectrica şi Romgaz, Guvernul va stabili ca 50% din dividende să revină statului, iar celalaltă jumătate să poată fi folosită pentru investiţii în extracţiile offshore şi pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă”, a declarat Ciucă.

Premierul a mai anunţat decizia NATO de înfiinţare a unui grup de luptă, pe teritoriul României, un demers pe care ţara noastră l-a făcut cu mult timp în urmă, şi anume ca măsurile de descurajare pe Flancul de est să fie cât mai echilibrate şi în măsură să asigure securitatea pe întreg flancul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News