„În Republica Moldova situația este complicată și România, care se consideră un partener extrem de important – credem noi că cel mai important al Republicii Moldova , va pregăti și va implementa în câteva zile două măsuri importante. Prima: o echipă de medici și personal medical se va deplasa în Republica Moldova, pentru a ajuta spitalele de acolo, pentru a ajuta personalul medical și medicii de acolo să facă față mai bine acestei epidemii. O a doua acțiune va consta în trimiterea de măști, materiale sanitare, materiale de protecție, ba chiar medicamente din rezerva noastră, în Republica Moldova, pentru a ajuta cetățenii de acolo să treacă mai ușor peste această epidemie”, a spus şeful statului.

Executivul a anunţat că România va acorda Republicii Moldova un pachet de sprijin în contextul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19, ca expresie a angajamentului de a acționa consecvent în beneficiul direct al cetățenilor din Republica Moldova.

Astfel, o echipă de medici și asistenți medicali din România este pregătită să se alăture, pe bază de voluntariat, în această săptămână, colegilor din Republica Moldova, urmând să lucreze alături de aceștia, pentru o perioadă de timp, în spitalele din Republica Moldova implicate în combaterea pandemiei.

Totodată, Guvernul României va face, în perioada imediat următoare, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, o serie de donații de echipamente de protecție și alte materiale medicale necesare în contextul pandemiei COVID-19. În acest sens, în ședința de Guvern de joi, 30 aprilie a.c., vor fi alocate în contul Ministerului Sănătății sumele necesare realizării donațiilor menționate.

Aceste demersuri vin în completarea eforturilor mai ample făcute de România în contextul pandemiei de a permite autorizarea livrării unor medicamente, dispozitive medicale și materiale sanitare care pot fi achiziționate din România în condițiile sistării exporturilor respective pe fondul instituirii stării de urgență, precum și de a facilita tranzitul și repatrierea în deplină siguranță a cetățenilor Republicii Moldova.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

În plus, România a susținut pachetele de sprijin adresate statelor din Parteneriatul Estic, inclusiv pentru Republica Moldova, vizând gestionarea pandemiei, adoptate recent la nivelul Uniunii Europene.

Prin toate aceste măsuri, România urmărește, de o manieră prioritară, să acorde sprijin direct cetățenilor Republicii Moldova, în spiritul relației speciale bazate pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, și fundamentată pe cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare se împlinesc astăzi, 27 aprilie 2020, zece ani, a mai transmis Palatul Victoria.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI