„Suntem pe ultima sută de metri înainte de aderarea la Program. Singura necunoscută este rata de respingere pe care o vom afla după 1 octombrie, însă este evident pentru partea americană că România a făcut progrese semnificative și foarte solide”, a spus Andrei Muraru.

„România va îndeplini cel mai probabil această condiție tehnică (n.red. pragul minim de refuz) în timpul acestui an fiscal, care se încheie la 30 septembrie. Eu cred că acest lucru (n.red. ridicarea efectivă a vizelor) nu se poate întâmpla mai devreme de anul viitor”, a adăugat diplomatul.

Condiția pentru ridicarea vizelor, „îndeplinită la limită la 1 septembrie”

România încearcă de mai mulți ani să fie acceptată în programul Visa Waiver, astfel încât viza pentru SUA să nu mai fie necesară pentru călătoriile de mai puțin de 90 de zile.

O condiție obligatorie este ca rata de respingere a vizelor de vizitator (tip B) să fie mai mică de 3%. Până acum, țara noastră nu a reușit să atingă pragul minim cerut de americani, dar a înregistrat anul fiscal trecut o rată de refuz de 8,79%, cel mai scăzut nivel din toată istoria relaţiilor cu americanii.

Surse guvernamentale au precizat însă recent pentru Libertatea că, la 1 septembrie 2024, „România îndeplinea la limită cerința ratei de refuz”, adică era în jurul valorii de 3%.

România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care nu sunt incluse în programul Visa Waiver.

 
 

Urmărește-ne pe Google News