comunitar. Totusi, Romania nu este separata de Bulgaria in privinta aderarii. Verdictul favorabil este insotit de o clauza de „salvgardare specifica”, ce va permite Comisiei Europene sa amane cu un an aderarea Romaniei sau a Bulgariei, pana in ianuarie 2008, in cazul in care una dintre cele doua tari nu va fi „pregatita in mod evident”.
Comisia mentine, in raportul de miercuri, scenariul aderarii grupate a celor doua tari la Uniunea Europeana si spera ca un tratat de aderare cu Sofia si Bucuresti va fi semnat „cat mai curand posibil”, in 2005.
in cazul in care va exista o „dovada evidenta” a unei asemenea intarzieri, Comisia va recomanda liderilor Uniunii amanarea aderarii tarii respective pana la 1 ianuarie 2008.
Pe langa aprecierile privind eforturile intregii societati romanesti, indeosebi in ultimii ani, in directia integrarii europene in 2007, Romaniei ii sunt facute, totodata, o serie de recomandari, care vor trebui luate in serios pana la momentul integrarii. in perioada imediat urmatoare au ramas de incheiat inca trei capitole, cel referitor la justitie si afaceri interne, cel privitor la concurenta si cel legat de mediu. De asemenea, autoritatile de la Bruxelles au acordat Romaniei, miercuri, statutul de „economie de piata functionala”, capabila sa faca fata fortelor pietei si presiunilor concurentiale. Acesta este un calificativ indispensabil aderarii la Uniune, Bulgaria beneficiind de acest statut de doi ani.
Raportul anual de tara referitor la stadiul pregatirilor de aderare a Romaniei nu este totusi foarte ingaduitor cu anumite aspecte sesizate de oficialii forurilor europene, accentul fiind pus pe coruptie. Romania este tratata cu o mare severitate sub acest aspect.
Potrivit Comisiei Europene, in aceasta tara „coruptia ramane o problema serioasa si raspandita (…), afectand practic toate aspectele societatii”.
Numarul urmaririlor judiciare incununate de succes „ramane redus”, in special in cazul „coruptiei la inalt nivel”. Lupta impotriva coruptiei este impiedicata de „probleme de integritate, inclusiv in cadrul institutiilor” responsabile pentru combaterea fenomenului.
De asemenea, Comisia si-a exprimat ingrijorarea cu privire la libertatea presei, subliniind „cresterea numarului agresiunilor fizice grave impotriva ziaristilor”, in special a celor de investigatii. Autoritatile de la Bruxelles deplang faptul ca anchetele declansate pentru descoperirea agresorilor ziaristilor au avut rezultate „limitate”.
Comisia Europeana mai subliniaza ca Romania ramane „tara de origine, de tranzit si de destinatie” pentru victimele traficului de fiinte umane, printre care tinerele, copiii si persoanele cu handicap.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
Viva.ro
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul care te ajută să păstrezi prospețimea murăturilor tale
FANATIK.RO
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul care te ajută să păstrezi prospețimea murăturilor tale
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Filmul tragediei din Suceava, unde doi frați de 1 şi 3 ani au murit arși de vii: "Se auzeau ţipetele copiilor în casă. Flăcările erau prea mari"
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Suceava, unde doi frați de 1 şi 3 ani au murit arși de vii: "Se auzeau ţipetele copiilor în casă. Flăcările erau prea mari"
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI