O treime din cei 125.000 lucrează în tradiționalele call-center-uri, un sfert în domeniul serviciilor de IT, iar 23% în contabilitate și finanțe. Alte servicii externalizate sunt în domeniul resurselor umane sau achizițiilor.

Cele mai mari companii de pe segmentul call-center-urilor prezente în România sunt Accenture, Telus International etc, în vreme ce din domeniul serviciilor de suport pentru domeniul IT activează în țara noastră companii precum HP Enterprise sau grupul indian Wipro Solutions.

În domeniul finanțelor, cele mai cunoscute sunt companiile de consultanță, precum Delloitte, Ernst & Young și KPMG, în vreme ce Genpact bifează capitolul contabilitate.

Cât de bine se plătește

Conform datelor eJobs, cel mai mare portal de recrutare de forță de muncă din România, un operator de call-center primește în medie 2.439 lei net, în vreme ce un expert contabil are o leafă medie de 2.595 lei pe lună.

În schimb, sectorul serviciilor IT este mult mai bănos: un specialist de la suport tehnic are în medie o leafă de 3.122 lei, în timp ce un consultant IT aduce acasă lunar 5.159 lei, conform datelor eJobs.

Marile orașe sunt magnetul

Cele mai multe companii care activează în România sunt din Franța, Germania, România și SUA, orașele cele mai atractive pentru acestea fiind București, Cluj Napoca, Iași și Timișoara.

Clienții companiilor din outsourcing provin, în special, din următoarele sectoare: bancar, asigurări și servicii financiare, tehnologie și telecomunicații, servicii profesionale de afaceri și bunuri industriale și de larg consum.

Femeile sunt 61% dintre angajați

Vârsta medie a forței de muncă este cuprinsă între 26 și 35 de ani, femeile reprezentând 61% dintre angajații din industrie.

Potrivit sondajului, în medie, un angajat stă în companie între 1 și 5 ani. Majoritatea oamenilor care lucrează în industrie au cel puțin o diplomă universitară, iar 24% sunt absolvenți de masterat sau doctorat.

În acest moment, cei mai căutați sunt oamenii care combină aptitudinile cu cunoașterea limbilor străine, germana fiind una dintre ele.

Urmează o creștere puternică

Organizația menționează că numărul angajaților poate ajunge la 225.000 în următorii cinci ani, aproape dublându-se față de ceea ce există acum.

Totuși, companiile membre susțin că sectorul ar putea atinge chiar 300.000 de angajați.

Un număr de 37 din companiile respondente la studiul ABSL au cumulat un număr de peste 1.200 de angajați străini. Aceștia au fost angajați pe criterii privitoare la limbă (68%), implementarea de noi procese (35%), aptitudini tehnice sau experiență complexă (24%).

Un procent de 96% dintre participanții la studiu consideră că România este un loc propice investițiilor și ar recomanda-o și altor potențiali investitori.

Autoritățile locale, cele mai proaste note

Totodată, 70% dintre participanții la studiu consideră că schimbările politice dese fac dificilă activitatea companiilor din acest domeniu.

În evaluarea pe care companiile au făcut-o locațiilor principale în care își derulează activitatea, cele mai mari punctaje le-au primit disponibilitatea spațiilor moderne de birouri, infrastructura orașului și imaginea acestuia.

În schimb, cele mai scăzute note au fost acordate cooperării cu autoritățile locale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News