Decizia aparține Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris (ICC Paris), cea mai importantă instituție de arbitraj comercial internațional, care a fost solicitată să se pronunțe în litigiul dintre Chevron și ANRM. Potrivit deciziei, compania Chevron este obligat să plătească ANRM suma de 73.450.000 USD, la care se adaugă dobânda legală stabilită la nivelul ratei de referință a BNR + 8%, calculată începând cu data de 23.10.2014 până la data plății integrale, precum și cheltuielile arbitrale suportate de ANRM.

În procesul de soluționare a litigiului cu Chevron, ANRM a fost reprezentată de Casa de avocatură Zamfirescu Racoți & Partners, specializată în servicii de consultanță în domeniul afacerilor și de reprezentare în soluționarea litigiilor.

ANRM și Chevron România Holdings au încheiat, pe 3 martie 2011, trei acorduri de concesiune pentru exploatare-dezvoltare-explorare în perimetrele EX 17 – Costinești, EX – 18 Vama Veche și EX – 19 Adamclisi, aprobate prin hotărâri de guvern, care prevedeau obligații minime de explorare asumate de Chevron.

În noiembrie 2014, Chevron a informat ANRM că renunță la acordurile de concesiune menționate. ANRM a refuzat să emită, însă, decizia de încetare a concesiunii, pentru nerespectarea, de către compania petrolieră, a art. 40 din Legea petrolului. Mai exact, Chevron nu a pus la dispoziția autorității competente ”suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul minimal de explorare stabilit prin acordul petrolier şi al celor de dezvoltare şi exploatare, scadente la data notificării renunţării şi neexecutate din motive imputabile titularului acordului petrolier”.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Compania americană s-a adresat Curții de Arbitraj în iunie 2015, solicitând să se constate că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de acordurile petroliere cu ANRM pentru încetarea contractelor.

Până la finalul anului 2015, ANRM, reprezentată de Casa de avocatură Zamfirescu Racoți & Partners, a depus la Curtea de Arbitraj de la Paris atât răspunsul față de cererea de arbitrare (Answer to the Request for Arbitration), cât și o cerere reconvențională prin care formula revendicări financiare rezultate din contractele de concesiune.

În perioada 19-23 iunie 2017 au avut loc la Paris audierile finale din dosarul arbitral Chevron vs. ANRM (21138/MHM), iar decizia Curții de Arbitraj a fost pronunțată în favoarea ANRM.

Citește și: Criminalul ura grădinița! Momentul în care Marius Cristian Botan ar fi decis să-și ucidă soția

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI