Mai exact, doar 48% din populație accesează constant internetul, iar 39% din populație nu intră niciodată pe web, iar datele sunt bazate pe statisticile Comisiei Europene.

Primul loc din Europa la programatori

România este lider în Europa şi ocupă locul al şaselea în lume în ceea ce priveşte numărul de specialişti IT certificaţi, cu peste 100.000 de reprezentanţi.

De asemenea, România se situează pe locul 5 în lume privind aptitudinile în suport tehnic pentru computere, suport tehnic şi de reţea, telecomunicaţii, comunicaţii, design, concepte de dezvoltare web şi multe altele.

Giganții software au deschis centre de cercetare

În perioada 1990 – 2016, în România, au fost fondate peste 35.000 de companii IT, peste 70% dintre acestea în ultimii 10 ani. În plus, companii de renume că Intel, Motorola, Sun Microsystems, Boeing au deschis centre de cercetare şi dezvoltare software în România, iar primele două companii din lume în domeniu, Microsoft şi Oracle au deschise filiale cu câteva mii de angajaţi fiecare.

Experți în jocuri video

Şi industria jocurilor este una prosperă, cele mai mari studiouri în domeniu că Ubisoft, Electronic Arts, Gameloft, King Digital Entertainment, Mobility Games or FUN Labs fiind prezente în România cu importante filiale, unele cu peste 1.000 de angajaţi.

De altfel, în anul 2015, România s-a situat pe locul 2 în topul ţărilor din Europa Centrală şi de Est în privinţa veniturilor din industria jocurilor video, după Polonia.

De asemenea, românii utilizează inclusiv servicii de streaming muzical, pornind de la YouTube, serviciile Apple și Google, dar și servicii specializate precum Zonga sau Deezer.

Scopul contează

O analiză a comportamentului consumatorului în ceea ce priveşte utilizarea internetului, arată că scopul personal primează. Astfel, conform Barometrului de Consum Cultural pe 2016 privind utilizarea internetului, pe primul loc se situează reţelele de socializare. Astfel, 76% dintre femei şi 71% dintre bărbaţi au răspuns că utilizează internetul în acest scop, pe locul secund situându-se motivele profesionale, într-o proporţie de 46% femei şi 41% bărbaţi, în timp ce 39%, respectiv 43% folosesc mediul online pentru a ascultă muzică.

Guvernul vrea să găzduim o instituție internațională privind drepturile intelectuale

Informațiile au fost furnizate în cadrul conferinţei regionale privind drepturile de proprietate intelectuală „Intellectual Property (IP) în the Digital Economy for Small and Medium-sized Enterprise (SME)”, organizată de către Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală (OMPI) în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).

Având în vedere că promovarea industriilor creative reprezintă unul dintre cele 10 sectoare prioritare ale României incluse în Strategia Naţională privind Competitivitatea 2014-2020, încă din anul 2010 Guvernul României şi-a exprimat disponibilitatea de a găzdui un Birou Extern al OMPI.

„În contextul în care economia digitală face că tot mai multe bunuri sau servicii pe care le folosim în viaţă de zi cu zi să fie din ce în ce mai complexe şi, totodată, mai intensive în drepturi de proprietate intelectuală, considerăm că o mai bună informare a reprezentanţilor companiilor, dar şi a publicului larg şi cu privire la aceste aspecte nu poate decât să se constituie într-o contribuţie pozitivă pentru domeniu aflat în discuţie, dar şi pentru economie, în ansamblul sau”, a declarat Ovidiu Folcuţ, rectorul Universităţii Româno – Americane.

 
 

Urmărește-ne pe Google News