Cererea de amânare vizează o prelungire de până la trei ani față de termenul actual, stabilit prin planul de restructurare convenit cu Bruxelles.

Întârzieri majore în implementarea planului de restructurare al CEO

În prezent, România s-a angajat să închidă, până în 2026, capacități de producție de energie pe lignit cu o putere instalată totală de 2.085 MW.

Însă, investițiile Complexului Energetic Oltenia (CEO) în noi unități de producție sunt semnificativ întârziate.

Planul de restructurare al CEO include construcția a două centrale pe gaze naturale cu o capacitate totală de 1.325 MW și opt parcuri fotovoltaice însumând 690 MW, precum și retehnologizarea unei hidrocentrale de 10 MW.

Conform planului inițial, centralele solare trebuiau să fie operaționale în iunie 2024, iar grupurile pe gaze în iunie 2026.

Însă, cele mai recente estimări ale CEO indică punerea în funcțiune a centralelor pe gaze abia în martie și iulie 2028, iar a parcurilor fotovoltaice în iunie și noiembrie 2026.

Aceste întârzieri au determinat CEO să caute consultanți pentru elaborarea unui proiect de modificare și prelungire a planului de restructurare.

Propuneri de modificare a planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

„(…) se urmăreşte modificarea şi prelungirea Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia cu o perioadă cuprinsă între minim 1,5 ani şi maxim 3 ani (…)”, se arată în documentul analizat de sursa citată.

Consultanții vor trebui să elaboreze „(…) propunerile de modificare a măsurilor care sunt imposibil de a fi implementate până la 31.12.2026 şi termenele propuse pentru decalare până cel mai târziu la 31 decembrie 2028, cu evidenţierea impactului (cum ar fi: funcţionarea în regim comercial a blocurilor energetice pe cărbune)”.

Aceste propuneri au implicații semnificative, având în vedere că legislația actuală permite activarea termocentralelor pe lignit conservate doar în situații de criză, fără compensații de pe piața de energie.

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-Minorități susține menținerea capacităților pe cărbune până la înlocuirea lor cu alte surse de energie în bandă și constituirea unei rezerve de capacitate pe bază de cărbune pentru situații excepționale.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

NicolaeS   •   28.12.2024, 09:35

Bine ca Romania cere voie in timp ce statele occidentale ( printre care si Germania ) nu le-au oprit niciodata si nici nu au de gand.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI