Milioane de români au încercat astăzi să evite canicula care a fiert astăzi capitala şi restul ţării, fie că au ales să seta în casă, la răcoarea aerului condiţionat, fie că au mers la ştranduri sau parcuri acvatice ori au luat cu asalt cabanele şi vilele de la munte sau mare.
Potrivit prognozei meteorologice emisă de ANM,  pragului critic de 80 de unităţi pentru indicele de confort termic a fost depăşit în această după-amiază. Acelaşi lucru este valabil şi pentru zilele de 10 şi 11 iulie.
Astăzi cei mai afectaţi de caniculă au fost cei din sud şi vest. Astfel canicula s-a înregistrat în Câmpia de Vest şi în Câmpia Română, unde temperaturile au depăşit 36 de grade în Banat şi în Lunca Dunării.
Pentru mâine meteorologii anunţă tot căldură mare. Cei mai expuşi vor fi tot locuitorii din Câmpia de Vest şi cea Română, unde maximele vor atinge 37 de grade, la umbră, iar minimele vor fi curpinse între 13 si 23 de grade.
Autorităţile locale au luat o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul populaţiei afectate de caniculă. Numai în Bucureşti au fost instalate 14 corturi anticaniculare, amenajate în zonele cu trafic pietonal intens. Astfel de puncte veţi găsi la Universitate – Facultatea de Arhitectură, în Parcul Cişmigiu – în faţa Prefecturii, în Piaţa Charles de Gaulle – din Parcul Herăstrău, la Gara de Nord, în Piaţa 11 iunie, la Piaţa Romană – în dreptul staţiei de metrou, la Crângaşi, la Piaţa Roma, în Parcul Carol, la Gara de Est, la Metrou Dristor, la Piaţa Victoriei, la Metrou Titan, la Piaţa Obor. În toate aceste locaţii, personalul medical se află la dispoziţia bucureştenilor în intervalul 12.00-18.00, potrivit Mediafax.
De asemenea, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a pregătit 12 puncte fixe de prim ajutor, în Parcul Herăstrău fiind trei corturi, în Parcul Tineretului alte două corturi şi câte unul în parcurile Cişmigiu, Izvor, Carol, Floreasca, Unirii, Circului şi Bordei.
În zilele de luni şi marţi nu vom scăpa de căldură. Mercurul va urca în termometre până la 37 de grade, însă se vor înregistra precipitaţii şi descărcări electrice în zpna de munte.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI