„Sectorul de conserve este cel mai năpăstuit. Sunt fabrici de conserve care pun pe piaţă 600 – 700 tone de sticle pe lună. Înmulţiţi cu 2 lei şi vedeţi dacă rezultatul este echivalentul profitului anual pe care îl poate realiza o fabrică. Noi cumpărăm borcanul cu 0,48 de lei, iar cu plata de 2 lei pe kilogramul de ambalaj ajungem la 1,1 – 1,2 lei borcanul, ceea ce înseamnă peste 60% din structura de cost. Fabricile de conserve din patronatul nostru pun pe piaţă aproximativ 40.000 de tone de sticlă pe an, echivalent borcanele pe care le furnizăm, la care se adaugă încă aproape 10.000 de tone prin borcanele goale care se vând în supermarketuri, adică aproximativ 50.000 de tone de sticlă”, a explicat Aurel Tănase, preşedintele patronatului Romconserv, citat de Agerpres.

Din datele prezentate de producători reiese că ponderea şi influenţa taxei de mediu în preţul final al unor produse ieftine, cum ar fi zacusca şi tocana de legume, este de 25%, respectiv 19%, prin aplicarea acestei supra-taxări.

De asemenea, Aurel Tănase a menţionat că în industria de conserve din România s-au făcut investiţii de circa 150 de milioane de euro, în ultimii ani, pentru echiparea fabricilor cu linii de producţie perfomante care să aducă competitivitate produselor româneşti, însă decizia Ministerului Mediului legată de plata acestei taxe de către producători va aduce falimentul fabricilor mici şi mijlocii.

„Ministerul Mediului ne-a indicat să ne organizăm noi pentru strângerea borcanelor pe care le distribuim. În industrie, conservabilitatea produselor se face cu temperatură, prin această sterilizare, respectiv se ridică la 128 de grade temperatura şi pe urmă se coboară brusc, ceea ce înseamnă că se produce un şoc. Ori, la a doua folosire, nimeni nu mai garantează că borcanul scapă întreg. Toate aceste decizii ale autorităţilor atrag o reacţie negativă în lanţ şi cred că dintre cei aproape 4.000 de oameni care lucrează în industrie mai mult de jumătate vor fi disponibilizaţi. Eu, personal, consider că 80% vor fi disponibilizaţi pentru că, în condiţiile actuale, nimeni nu mai poate să reziste”, a spus şeful Romconserv.

România are o capacitate de 300.000 de tone de materie primă în industria conservelor de legume şi fructe, însă, în opinia preşedintelui Romconserv, nu a fost depăşit deocamdată procentajul de prelucrare de 30%.

Fabricile de reciclare a deșeurilor trebuie să redea producției toate aceste ambalaje, care altfel ar ajunge la gropile de gunoi comune. Noi refolosim 1% din deșeuri, în timp ce belgienii reciclează 94%. Ce-i drept, ei primesc la schimb chiar și deduceri la impozite. Dacă până în 2020 România nu atinge nivelul de 50%, Uniunea Europeană ne va amenda cu 200.000 de euro pe zi pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate în tratatele de aderare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News