Curtea Europeană de la Strasbourg susține că a fost încălcat articolul 2 al Convenţiei europene a drepturilor omului, privind dreptul la viaţă. Așadar, CEDO a cerut României să acorde câte 30.000 de euro rudelor fiecăreia dintre cele două victime, reprezentând despăgubiri morale.
La 25 septembrie 1991, Aurica Crăiniceanu, care avea 27 de ani, şi Andrei Frumuşanu, de 24 de ani, au fost ucişi prin împușcare, potrivit Agerpres, după ce în direcţia mulţimii au fost lansate tiruri dinspre sediul guvernului,  încercuit de manifestanţi. Cererea soţului Auricăi Crăiniceanu şi a părinţilor lui Andrei Frumuşanu a fost remisă CEDO în martie 2004, iar ancheta autorităților române în acest caz nu a fost încă finalizată.
Curtea de la Strasbourg deplânge faptul că, ”după 20 de ani de la producerea faptelor şi în pofida interesului public de a-i cunoaşte pe responsabili /…/, ancheta şi procedura penală încă nu s-au terminat”. De asemenea, judecătorii CEDO denunță și numeroase ”lacune” în anchetă şi menţionează că aceasta a fost încredinţată unor ”procurori militari /…/ supuşi principiului subordonării conform ierarhiei militare”, în condiţiile în care ”acuzaţii se numărau între cei mai înalţi responsabili ai armatei aflaţi încă în funcţie”.
Fără a subestima complexitatea cazului, CEDO ‘consideră că doar contextul general socio-politic al perioadei în cauză nu poate justifica nici durata anchetei, nici modul în care a fost desfăşurată aceasta în tot acest interval.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News