„Academiile militare ale unor țări NATO mențin parteneriate și legături cu instituții de învățământ chineze. Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din România are un acord oficial de cooperare cu PLA Army Engineering University din Nanjing. Rapoartele indică faptul că PLA Army Engineering University din Nanjing a avut acorduri cu Academia Militară Regală din Marea Britanie Sandhurst din Regatul Unit și Academia Militară a SUA (West Point). Sandhurst a instruit, de asemenea, recruți militari chinezi”, se arată în documentul publicat pe site-ul Comitetului pentru Relații Externe al Senatului Statelor Unite.

„În afară de aceste parteneriate, China a căutat agresiv să recruteze foști piloți militari din SUA și NATO pentru a obține informații despre antrenamentele și tacticile occidentale și pentru a antrena piloți ai forțelor aeriene și navale ale PLA, demonstrând astfel amploarea riscurilor în materie de informații”, mai scrie în raportul care are 41 de pagini.

Un al doilea caz prezentat se referă la comuna Dobroești din România, care acum câțiva ani a încheiat un acord cu China pentru înființarea unei secții de poliție clandestine, ceea ce poate fi o problemă de securitate națională. Cazul a fost prezentat de Europa Liberă în 2022.

„Într-un caz îngrijorător, o secție de poliție chineză din Dobroești, România, funcționa în baza unui memorandum oficial cu departamentul de poliție. Ofițerii de poliție din China au fost invitați oficial în Serbia, Croația și Ungaria pentru a efectua patrule alături de forțele de ordine locale, sub pretextul sprijinirii populațiilor locale de limbă chineză și a turiștilor. Italia a găzduit, de asemenea, ofițeri de poliție chinezi, dar a pus punct programului”, se arată în document.

România a fost menționată în paginile 15, 26 și 27, iar documentul integral poate fi citit mai jos:

Urmărește-ne pe Google News