OMV Petrom este și în ediția din acest an a SEE Top 100 – realizat cu datele din anul 2023 – cea mai mare companie din zona Europei de Sud-Est, care acoperă Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Slovenia.
OMV Petrom conduce clasamentul pentru al treilea an consecutiv, chiar dacă anul trecut veniturile sale totale au scăzut cu 42% față de 2022, coborând la 7,7 miliarde de euro.
În top cinci sunt alte două companii românești: Automobile Dacia pe locul 3, cu venituri de 5,3 miliarde de euro, în creștere cu 1,3% și pe 5 OMV Petrom Marketing – compania controlată tot de Petrom care administrează rețeaua de benzinării Petrom și OMV din România și țările din jur, cu 4,65 miliarde de euro, în scădere cu peste 14% față de anul precedent.
Veniturile combinate ale companiilor din SEE Top 100 au scăzut față de 2022
De altfel, în top 10 al celor mai mari companii din zonă, mai sunt alte firme din România: Lidl Discount, pe locul 6 (4,5 miliarde de euro), Kaufland Romania, pe locul 10, cu 3,7 miliarde de euro. Ultimele două nu erau în acest top 10 anul precedent.
În afară de acest clasament în funcție de venituri, România mai poate bifa ceva: compania cu cel mai mare profit din zonă este tot din România, Hidroelectrica, producătorul de energie ocupând poziția de lider cu un profit net de 1,27 miliarde de euro. Ca mărime, Hidroelectrica este doar pe locul 22, cu venituri de 2,56 miliarde de euro.
Pe segmentul bancar, clasamentului SEE Top 100 este condus de Banca Transilvania, urmată de BCR. În top cinci apare şi CEC Bank, care a reuşit să urce în clasament cu șapte poziţii faţă de locul obţinut în 2022.
Veniturile combinate ale companiilor din SEE Top 100 au scăzut la 198 miliarde de euro în 2023, de la 224 de miliarde de euro înregistrate de cele mai mari companii din regiune un an mai devreme. Profitul lor total, cu toate acestea, a crescut ușor, la 10,5 miliarde de euro, de la 10,3 miliarde euro.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!