Comentează„Sigur că în momentul de față suntem aproape de anul 2020, care a fost un an foarte secetos, dar suntem abia la jumătatea anului. Sub jumătate din media multianuală a precipitațiilor căzute în Moldova înseamnă o secetă puternică spre foarte puternică. Iar culturile sunt foarte afectate”, a explicat prof. dr. Gerard Jităreanu.
Diferența față de 2020 și alți ani secetoși este că anul acesta au lipsit precipitațiile încă din perioada iernii și a primăverii, fiind și temperaturi mai ridicate. Incendiile de vegetație au început încă din primăvară, cu arderile de miriști scăpate de sub control, iar marile acumulări de apă au rămas încă din iarnă parțial secate. De aceea, explică rectorul, este și mai „vizibilă” seceta de anul acesta pentru cei care nu sunt direct implicați în agricultură.
„Dacă vorbim de combaterea secetei, atunci irigarea este metoda cea mai eficientă, dacă există sisteme mari care să asigure apa. Doar că vedeți chiar și în aceste sisteme de irigații mari, când e secetă excesivă, nu este apă cu ce să irigi. Poți să ai toată infrastructura, dar scade nivelul râurilor, se reduce volumul sursei de apă și irigi doar parțial. Asta se întâmplă pentru că sunt limitări legate de cantitatea de apă disponibilă, pentru că seceta s-a prelungit încă din iarnă și nu s-au acumulat cantități normale în aceste rezervoare de apă: lacuri, iazuri etc.”, a explicat prof. dr. Gerard Jităreanu.
Culturile, puse la pământ de secetă
Seceta însă a afectat foarte puternic culturile care au fost deja recoltate: grâul, rapița, orzul, însă cel mai mult a lovit în culturile care acum trebuiau să se dezvolte, pentru recoltare în toamnă. Spre exemplu, spune rectorul USV Iași, fermierii din Moldova se plâng de faptul că nici ploaia nu le va putea salva culturile de porumb, pentru că nu a plouat atunci când trebuia: când se „leagă porumbul”.
„Chiar dacă plouă, nu se mai poate face nimic, fiindcă sunt culturi unde porumbul nu a legat, nu a fecundat florile, nu se formează știulete. Poți să îi dai câtă apă vrei de acum încolo, nu mai are cum să producă. Iar acum, pe această secetă, dacă va fi așa peste vară, lucrurile vor fi complicate”, a adăugat prof. dr. Gerard Jităreanu.
Culturile deja recoltate anul acesta au fost salvate parțial de faptul că s-au dezvoltat în 2021, care a fost „unul dintre anii cei mai buni pentru agricultură”. În 2021 a plouat, iar pe câmpurile irigate s-au pornit instalații doar pentru a acoperi scurtele perioade când s-a manifestat un deficit de umiditate. Însă chiar și așa, producțiile de grâu sunt foarte reduse: fermierii cu care păstrează legătura cu universitatea au avut în jur de două tone de grâu la un hectar, în condițiile în care, cu tehnologie avansată și cu semințe de calitate, într-un an bun, poți avea și 8 tone la hectar.
Mai mult, chiar și un fermier mic, care are doar câteva hectare, care folosește tehnologie medie, fără investiții majore, poate avea 5 tone la un hectar într-un an în care plouă cât trebuie, când trebuie.
Tehnologia reduce cheltuielile cu 25% pe hectar și se amortizează în doi ani
Dar au fost diferențe și anul acesta, în condiții de secetă, date exclusiv de tehnologia folosită. Rectorul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” a explicat pentru Libertatea că fermierii care au folosit pe suprafețe neirigate tehnologii conservative, cu lucrări minime, sau chiar semănarea directă cu utilaje speciale, au avut producții de 4-5 tone la hectar. Chiar dacă nu au irigat și nu a plouat deasupra câmpurilor respective. Este vorba despre fermierii care au renunțat la practica convențională, de arătură cu întoarcerea brazdei între 20 și 30 de centimetri, urmată de toate lucrările aferente de semănare, fiindcă întoarcerea brazdei duce la uscarea și mai puternică a solului, în lipsa precipitațiilor.
Mai mult, în tehnologia de semănare directă, cu aparate agricole speciale, se seamănă direct solul recoltat de cultura anterioară, așa cum este el, fără alte lucrări. Rectorul descrie că adesea rămâne o impresie de „teren părăsit”, departe de câmpurile cu pământ negru proaspăt întors, cum este imaginea pe care o au fermierii cu un „teren fertil, proaspăt lucrat”. Însă rezultatele sunt similare la nivel de cantitate recoltată pe hectar, iar cheltuielile sunt cu 25% mai mici.
„Este foarte important ca această apă puțină care există din precipitații sau irigații să fie reținută în sol la dispoziția plantelor. Calculele sunt următoarele: o semănătoare cu care se poate semăna direct costă circa 100.000 de euro. Prin renunțarea la arătură și utilizarea acestei tehnologii se face o economie de 100 de euro la hectar, iar un fermier cu 1.000 de hectare amortizează într-un an costul utilajului. Fermierii mai mici pot să o folosească pe câmpurile vecinilor, practic în doi ani se poate amortiza ușor. Apoi sunt costuri mai mici și este un necesar mai mic de apă”, a spus prof. dr. Gerard Jităreanu.
Semănarea directă – folosită în Americi pe 150 milioane de hectare anual
O astfel de tehnologie este folosită de mult timp în SUA, unde sunt cultivate anual circa 40 milioane de hectare prin semănare directă, iar în America de Sud se folosește pe circa 100 de milioane de hectare anual. Tehnologia a pătruns și în Europa, dar utilizarea ei nu este pe o scară la fel de mare. Rectorul spune că a fost la fermieri din Vaslui și Galați, județe puternic afectate de secetă, care au recoltat 4,5 tone de grâu pe hectar în condițiile în care au fost doar 50% din precipitațiile care cădeau în mod normal. Dar costurile au fost cu 25% mai mici.
„Din păcate, cred că sunt maximum 10% din fermierii din Moldova care folosesc această tehnologie. Chiar aseară vorbeam că în Galați, Botoșani, Suceava, peste tot lumea ară, după ce au recoltat grâul, tractoarele sunt cu pluguri la arat, nu am văzut nicăieri să se lucreze conservativ, să semănăm ulterior în miriște în condiții de secetă. Se pierde toată umiditatea care mai era în sol, mai ales că se anunță temperaturi și de 40 de grade în câteva zile”, a completat prof. dr. Gerard Jităreanu.