22 comentarii„Odată cu războiul care se desfășoară în Ucraina și Orientul Mijlociu, și relațiile instabile cu Turcia, membru NATO, România a devenit noul aliat indispensabil al Americii”, scrie semnatarul articolului, adăugând că țara noastră găzduiește și baza de la Deveselu, unde se află un sistem de rachete antibalistice Aegis.
România a început să facă pași către aderarea la UE și NATO după căderea comunismului, în 1989, în timp ce după atacurile din 11 septembrie 2001, viziunea strategică a Americii s-a mutat către Orientul Mijlociu şi sud-vestul Asiei, iar NATO dorea mai mulţi parteneri în lupta împotriva terorismului”, se menționează în textul citat.
În acest context, „valoarea geopolitică a unei mari ţări prooccidentale care se învecinează cu Marea Neagră a crescut spectaculos. România a contribuit substanţial la forţele multinaţionale din Afganistan – chiar şi-a transportat propriile trupe acolo”, scrie Ronald H. Linden, amintind că aderarea la NATO a României a avut loc în martie 2004.
Ulterior, „după o scurtă lună de miere”, continuă profesorul, Rusia a luat măsuri pentru a bloca influența Occidentului în apropierea granițelor sale.
„Pentru a preveni îndeplinirea promisiunii din 2008 a NATO de aderare pentru Ucraina şi Georgia, Moscova a creat două state în Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud) şi a făcut presiuni asupra Ucrainei. În 2014, în urma revoltelor din Ucraina şi a implicării UE, Rusia a preluat Crimeea şi a sprijinit direct mişcările secesioniste din estul acestei ţări”, continuă articolul din The Hill.
Iar în 2022, amenințarea rusă s-a concretizat prin invadarea Ucrainei, ceea ce, notează sursa citată, vine cu „un set complex de pericole” pentru România.
„La nord, România are acum o graniţă de 330 de mile (peste 530 de kilometri – n.r.) cu o ţară aflată sub ocupaţie şi în război. Deşi în partea de vest a Ucrainei au avut loc puţine lupte, regiunile ei de est şi centrală – care se învecinează cu Marea Neagră şi Delta Dunării – au atras în mod periculos atenţia, având în vedere că Rusia încearcă să obstrucţioneze exporturile ucrainene”, se mai precizează în articolul citat.
De asemenea, autorul textului remarcă faptul că „dezmembrarea flotei navale ucrainene şi confiscarea Sevastopolului şi a porturilor precum Herson şi Mariupol au pus Rusia într-o poziţie potenţial dominantă în Marea Neagră”.
Amintind că „accesul la Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor este guvernat de Convenția de la Montreux de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial și pus în aplicare de Turcia”, Ronald H. Linden scrie că atunci „când SUA au încercat să trimită două nave-spital mari în Georgia în 2008, Turcia le-a blocat intrarea”, iar „ca stat riveran al Mării Negre, Rusia nu se confruntă cu astfel de limitări. Chiar și în timp de război, navele rusești care se întorc la bazele lor «acasă» au voie să treacă. Această situație lasă Marea Neagră «potrivită pentru a-ți agresa vecinul»”, după cum notează Defense News”.
Potrivit profesorului, Ucraina a arătat cum „dronele și rachetele cu rază scurtă de acțiune pot egala șansele împotriva unei flote marine mai mari”
Chiar și fără nave mari, o bază NATO la Marea Neagră în apele de origine ale unei țări care împărtășește viziunea Washingtonului despre Rusia este un atu strategic major pentru supraveghere și colectarea de informații.
Prof. Ronald H. Linden, în The Hill:
De asemenea, el notează că România ajută Ucraina din punct de vedere economic, în ciuda complicațiilor care apar în acest context. Distrugerea porturilor și amenințările la adresa transportului comercial au făcut ca Ucraina să apeleze la România pentru ca porturile sale de la Marea Neagră și Dunăre să fie folosite pentru exportul cerealelor, ceea ce i-a pus în pericol pe locuitorii României, „deoarece bombele rusești cad chiar peste graniță”.
„În timp ce facilitează tranzitul cerealelor ucrainene, Bucureștiul, în cooperare cu UE, a reușit să evite opoziția acerbă a fermierilor locali observată în Polonia și Ungaria. În plus, România nu și-a făcut de rușine partenerii americani sau europeni alunecând către un partid unic, așa cum s-a întâmplat în Polonia și Ungaria”, mai scrie autorul articolului.
Vorbind despre situația politică din țara noastră, el amintește că „partidele de centru-stânga (social-democrați) și de centru-dreapta (naționali liberali) și-au schimbat controlul în mod pașnic și chiar au guvernat împreună pentru o perioadă. La ultimele alegeri pentru Parlamentul European, cele două partide au cooperat pentru a stopa ascensiunea Alianței pentru Uniunea Românilor, un partid naționalist anti-UE, anti-NATO”.
Poziția Bucureștiului a nemulțumit Moscova, mai notează The Hill, adăugând, în acest context, că „probabil cel mai mare pericol pentru România” este perspectiva de a avea un vecin – Republica Moldova – dominat de Rusia.
„Această țară minusculă, cuprinsă între Ucraina și România, este deja divizată de Transnistria, o enclavă susținută de Rusia. Cândva a făcut parte din România, aproximativ un sfert din populația țării identifică limba română (nu moldovenească) ca limbă maternă”, scrie semnatarul articolului, adăugând că „o Moldova dominată de Rusia ar stimula probabil un flux imens de refugiați spre sud și ar face din granița de 280 de mile (450 km – n.r.) a țării cu România o frontieră volatilă”.
Ronald H. Linden își încheie articolul amintind că strigătul anticomuniștilor din România imediat după Al Doilea Război Mondial a fost „Vin americanii!”.
„Nu veneau americanii atunci, dar astăzi, nepoții celor care au strigat acel slogan îi pot vedea din belșug pe drum în Constanța – alături de schimbările geopolitice pe care le reprezintă”, conchide Linden.
Foto: Hepta