UPDATE 29 iulie, 14.00: Ministrul român al Apărării, Adrian Țuțuianu, a declarat, la festivitatea organizată cu prilejul Zilei Imnului Național, că reacţia lui Dimitri Rogozin este nepotrivită.
„Absolut nepotrivită, ca să nu folosesc alte cuvinte”, a spus Țuțuianu.
Ministrul a comentat și declarațiile ambasadorului rus în România, Valeri Kuzmin, care a repetat că baza de la Deveselu reprezintă pentru Rusia „un risc potenţial” pe care Moscova nu îl poate ignora.
„Sigur că de aici putem trage cele mai multe concluzii, vorbeam de Rusia, că promovează un anume tip de politică în zona Mării Negre”, a spus Adrian Țuțuianu, conform Digi 24.
„Am să vă spun și astăzi ce am spus și la întâlnirile noastre precedente — situația de securitate din zona Mării Negre ne obligă să consolidăm flancul estic al Alianței, să facem achizițiile potrivite pentru înzestrarea armatei române”, a explicat ministrul apărării.
Întrebat dacă sunt motive de teamă sau pur și simplu sunt vorbe ale oficialului rus, Adrian Țuțuianu a spus: „Eu nu aș intra într-un asemenea tip de retorică, eu cred că noi trebuie să ne vedem de treburile noastre, să ne asigurăm dezvoltarea economică și, în același timp, să facem ceea ce este necesar pentru a avea cât mai multă securitate și a putea și descuraja anumite acțiuni ostile. Și când am discutat de rachetele Patriot am spus foarte bine că ele reprezintă și un element care consolidează securitatea națională a României, dar și un element de descurajare a unor posibile acțiuni agresive. Eu nu cred că trebuie să facem din asta o discuție, am greși să încercăm noi prin tot felul de declarații să escaladăm declarațiile date de alții. Cred că este înțelept să ne vedem de treburile noastre și să ne vedem de programul nostru”.
UPDATE 29 iulie, 8.30: Rusia a reacționat după ce autoritățile de la București au interzis aeronavei la bordul căreia se afla viceprim-ministrului rus Dimitri Rogozin să intre în spațiul aerian românesc. Ministrul rus de Externe a anunțat că incidentul drept o provocare deliberată care afectează grav relaţiile bilaterale şi a solicitat o anchetă minuţioasă care să ofere explicaţii relevante.
„Ministerul rus de Externe a adresat protestul însărcinatului cu afaceri al României în Rusia Viorel Cojocaru, ca urmare a interdicţiei impuse de autorităţile române cu privre la traversarea spaţiului său aerian de către un avion de pasageri al companiei aeriene Globus, care asigura un zbor regulat de la Moscova la Chişinău”, a anunţat MAE rus. Totodată, în același comunicat citat de presa rusă, instituția a notat că „securitatea a peste 160 de pasageri a fost pusă în pericol”, iar ei nu au reuşit să ajungă la destinaţie la timp.
Moscova califică incidentul drept „o provocare deliberată care afectează în mod serios relaţiile bilaterale”.
UPDATE 18.50: Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că decizia României nu-l privește, dar nu înțelege de ce au trebuit să suporte consecințele și zeci de moldoveni cu copii care se aflau în acel avion.
„România a luat decizia, asta e treaba lor internă. În avion erau sute de moldoveni cu copii mici. De ce aţi făcut acest lucru? Dacă aţi vrut şi aţi avut o înţelegere cu cineva, trebuia să lăsaţi avionul să vină la Chişinău. De ce aţi ţinut în aer sute de cetăţeni ai Republicii Moldova, care mai bine de trei ore şi jumătate – patru stăteau şi plângeau în avion că nu ştiau ce se întâmplă?”, a întrebat Dodon într-o conferinţă de presă.
UPDATE 17.05: Dimitri Rogozin a postat un mesaj pe contul său de Twitter în care amenință România după ce i s-a interzis accesul în spațiul aerian. ”Autoritățile României a supus pericolului pasagerii avionului S7, femei și copii. Combustibilul era suficient doar până la Minsk. Așteptați răspuns, nemernicilor”, traduce Deschide.md mesajul postat în rusă.
UPDATE 16.20: Ministerul Afacerilor Externe a confirmat pentru Libertatea că autoritățile de la București nu au fost de acord ca Dmitri Rogozin să survoleze spațiul aerian național.
Avionul lui Rogozin a făcut cale întoarsă din drumul spre Chișinău după ce aeronava nu a primit acordul de survolare a spațiului aerian al României. Potrivit datelor de la Aeroportul Internațional Chișinău, avionul a fost redirecționat către Minsk după ce a făcut câteva cercuri deasupra Ungariei. Rogozin mergea în Republica Moldova pentru a se întâlni cu Dodon, care a anunțat recent că urmează să dea o lege prin care să interzică partidele unioniste
Presa de peste Prut a citat specialiști în aviație care spus că datele de pe flightradar constată o micșorare a altitudinii încercându-se o aterizare pe aeroportul din Budapesta – dar, cel mai probabil i-a fost refuzat și acest lucru.
Citește și: Șoc într-un avion de pasageri! ”Căpitanul Mihai Mărgineanu vă urează un zbor plăcut!”
Înainte de a decola spre Chișinău, Rogozin a postat pe Facebook un mesaj în care scrie despre tentativele autorităților moldovenești de a împiedica vizita sa în Republica Moldova.
Nu este prima dată când România îi refuză vicepremierului rus survolarea spațiului aerian. În mai 2014, Dimitrii Rogozin anunța pe rețelele de socializare că nu i-a permis să intre în spaţiul aerian şi ameninţa că va trimite un bombardier. Atunci, în timp ce se îndrepta de la Tiraspol spre Moscova, avionului în care se afla vicepremierul rus i-a interzis să intre în spaţiul aerian românesc, iar Ucraina i-a întors din drum, escortați de avioane de luptă.
Rogozin a scris pe Twitter că România nu i-a permis survolarea la cererea Statelor Unite. El ameninţă că data viitoare va zbura peste România cu un bombardier. „La solicitarea Statelor Unite, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec. Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip) Tu-160”, a scris Rogozin.
Citește și: Cezar Ouatu a făcut anunțul. Se va căsători