Astăzi, 11 județe sunt vizate de un cod galben de instabilitate atmosferică, ce intră în vigoare de la ora 14.00 și este valabil până la noapte, la ora 2.00.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50 – 70 km/h), local vijelii, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp și izolat de peste 40 – 50 l/mp.
În același timp, sunt în vigoare și alte două coduri, portocaliu și galben, de caniculă.
Codul galben de caniculă vizează Banat, sudul Crișanei, sudul și estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, sudul și estul Olteniei și Dobrogea continentală. Aici, temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 35 de grade Celsius.
De asemenea, jumătatea de nord a Crișanei, Maramureș, nord-vestul și centrul Transilvaniei, nord-estul Moldovei, sudul și centrul Munteniei se află sub cod portocaliu de caniculă.
Aici, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi de 35… 37 de grade Celsius.
Canicula persistă și joi
Meteorologii au prelungit codul portocaliu de caniculă și pentru joi, 22 august, pe tot parcursul zilei.
Valul de căldură va persista pentru a zecea zi consecutiv în județele Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi de 37… 38 de grade Celsius.
De asemenea, joi este valabil și un cod galben de caniculă în partea de sud-est a țării.
În cea mai mare parte a Munteniei, estul Olteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea continentală va fi disconfort termic ridicat și caniculă. Temperaturile maxime vor fi în general de 35… 36 de grade Celsius, iar noaptea va fi tropicală, cu minime cuprinse între 18 și 21 de grade Celsius.
Vineri, valul de căldură se va menține în regiunile sudice și sud-estice, iar la sfârșitul săptămânii se va extinde din nou în aproape toată țara.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro