„Arhiva Națională de Filme a României, din motive politice, a rupt contractele de închiriere a sălilor de cinema cu ambasada noastră la București, care, în cadrul unei campanii educaționale, prevedea proiecția privată a filmelor rusești Vremea celor dintâi și Provocarea. Sunt filme spectaculoase și care afirmă viața, dedicate istoriei și modernității astronauticii”, a spus Zaharova.

„Decizia a fost luată la presiunea presei părtinitoare condusă de redacția locală a așa-numitei Europa Liberă și Ministerul Culturii din România”, a mai adăugat diplomatul rus.

Aceasta este o manifestare tipică a așa-zisei anulări a culturii ruse, care „se încadrează în tabloul general al acțiunilor Occidentului, care urmărește să impună o cenzură cuprinzătoare în lupta împotriva disidenței”, a subliniat Zaharova.

Declarația ei a fost redată amplu și de pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la București, și Zaharova adaugă: „Perdanții vor fi cetățenii României, iubitori de cinema care și-au manifestat în repetate rânduri interesul de a prezenta filmele menționate cu traducere în limba română. Acum sunt lipsiți de asta. Încercările de a închide cortina de fier în cultura mondială sunt sortite eșecului. La rândul său, Rusia este fidelă principiilor libertății creative și rămâne deschisă artiștilor din toate țările. Vom fi bucuroși să facem cunoștință cu realizările cinematografiei românești în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Moscova, care începe în curând”.

Două filme considerate de propagandă, oprite de la difuzare

După ce Europa Liberă a relatat că două filme, considerate propagandă rusă, urmau să fie proiectate la Cinema Eforie și Cinema Union din Capitală, ministrul culturii, Raluca Turcan, a anunțat miercuri, 10 aprilie, că Arhiva Națională de Filme va rezilia contractul pentru difuzarea lor. În schimb, Ambasada Rusiei a anunțat că proiecțiile nu au fost anulate.

„Vă informăm că proiecția filmelor «Provocarea» și «Timpul celor dintâi» va avea loc, conform programului, pe 19 aprilie și 24 aprilie 2024. Urmăriți anunțuri în acest sens. Vă invităm la proiecții pentru a vă asigura că acuzațiile politizate sunt absolut nefondate”, a precizat Ambasada Rusiei în România, pe Facebook.

Ulterior, Ambasada rusă a postat linkuri către un formular de înscriere online pentru vizionarea filmelor, pe 19 și 24 aprilie, de la ora 19.00, într-o locație care nu a fost făcută publică.

Ambasada menționează în anunț că „accesul la proiecții este gratuit, dar intrarea se va face pe bază de înscriere prealabilă, cu prezentarea actelor de identitate la intrare”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News