În trecut, mai multe primării din România au oferit subvenții pentru montarea centralelor individuale.
Acum, proiectul de ordonanță stipulează că „începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe, se interzice acordarea stimulentelor financiare din fonduri publice pentru instalarea cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili”.

Ce înseamnă stimulente financiare pentru centralele de apartament

Documentul definește stimulentele financiare ca sprijin economic din fonduri publice, acordat de autoritățile centrale sau locale.

Acestea includ granturi directe, împrumuturi pentru eficiență energetică, stimulente fiscale și alte scheme de finanțare.

Proiectul menționează că stimulentele vizează atât utilizatorii finali, cât și instalatorii și producătorii.

Achizițiile publice pentru sistemele de încălzire din clădirile publice nu sunt considerate stimulente financiare, dacă reflectă condițiile pieței.

Directiva UE și planurile de eliminare a centralelor pe gaze din România

Directiva UE 2024/1275 prevede că statele membre trebuie să depună eforturi pentru înlocuirea cazanelor pe combustibili fosili din clădirile existente.

De asemenea, autoritățile trebuie să informeze proprietarii despre alternative mai sustenabile.

Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”

Planurile naționale de renovare ar trebui să includă măsuri pentru decarbonizarea încălzirii și răcirii, cu obiectivul de eliminare completă a cazanelor pe combustibili fosili, adică centrale de apartament, până în 2040.

Aceste prevederi nu apar însă în proiectul românesc actual.

Tăierea subvențiilor nu se aplică proiectelor de centrale electrice comerciale

Proiectul definește cazanul autonom pe combustibili fosili ca un ansamblu format din corpul cazanului și arzător, care utilizează combustibili fosili. Sunt incluse și cazanele pe gaz, dacă rețeaua locală transportă predominant gaze naturale.

Interdicția de subvenționare nu se aplică proiectelor de centrale electrice pe gaze mari, comerciale, finanțate prin fonduri UE.

Sobele și sistemele de microcogenerare nu sunt considerate cazane autonome.

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
Adevarul.ro
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Explozie la un laborator pentru muniţie şi armament din Pantelimon. O femeie a fost găsită carbonizată înăuntru
Observatornews.ro
Explozie la un laborator pentru muniţie şi armament din Pantelimon. O femeie a fost găsită carbonizată înăuntru
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI