Aglomerație la târgul de Crăciun din București

Târgul de Crăciun din București | Foto: Vlad Chirea / Libertatea

În Capitală, zeci de oameni au stat la coadă să intre la târgul de Crăciun din Piața Universității, care a fost inaugurat vineri seară. Anul acesta, accesul este permis doar celor care au certificat verde COVID și în premieră, accesul se face doar pe baza unui bilet de intrare, care costă 5 lei, dacă e luat pe site-ul Bucharest Christmas Market sau 7 lei, dacă e luat de la casele de bilete.

Din cauza cozilor imense, la scurt timp, organizatorii târgului au anunțat că târgul de Crăciun din Piața Universității se va desfăşura, începând de sâmbătă, 27 noiembrie, cu o capacitate limitată la 1.000 de persoane simultan, iar programul se va încheia mai devreme cu o oră – la ora 21.00 în fiecare seară.

Cozi și la Sibiu

Târgul de Crăciun din Sibiu | Foto: Hepta

Și la Târgul de Crăciun din Sibiu a fost aglomerat. Oameni din toate colțurile țării au făcut sâmbătă seară cozi imense la intrare în târgul de Crăciun din Piața Mare, potrivit Turnul Sfatului. Târgul de Crăciun se va desfășura între 26 noiembrie și 2 ianuarie și funcționează cu o serie de restricții impuse în contextul pandemiei.

Anul acesta, accesul este permis doar cu certificat verde și nu pot intra mai mult de 2.500 de persoane simultan. Mai mult, în cazul în care târgul se aglomerează, accesul este suspendat temporar.

Dar la fel ca și în alți ani la deschiderea Târgului de Crăciun, centrul istoric al Sibiului a fost luat cu asalt de oameni veniți din alte zone ale țării, lucru care a dus și la formarea unor cozi imense.

Târgul de Crăciun de la Sibiu va fi deschis zilnic, de la 11.00 la 21.00, până pe 2 ianuarie 2022.

Târgul din Cluj-Napoca, vizitat de o mulțime de curioși

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca | Foto: Hepta

Zeci de oameni au fost și la târgul de Crăciun din Cluj-Napoca. La fel, și aici târgul are loc cu anumite restricții.

Intrarea la târg se face doar cu certificatul verde și sunt amenajate patru căi de acces unde participanții sunt verificați, potrivit site-ului local Actual de Cluj.

„Târgul de Crăciun va fi între 26 noiembrie – 31 decembrie. Conform legii se poate desfășura cu un procent de 30% ocupare a spațiului. Se va renunța la 35 de căsuțe, față de 2019. Vor fi numai 46 de căsuțe. Nu va fi scenă, pentru a fi mai mult spațiu. Va fi program artistic numai în zona bradului. Vor putea participa 2.000 de oameni simultan”, a mai declarat primarul Emil Boc pentru televiziunea locală Ziua Live.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

foto: Hepta/ Turnul Sfatului

 
 

Urmărește-ne pe Google News