20% din populația Europei are astăzi peste 65 de ani, iar până în 2070 se proiectează că această categoria va ajunge la 30%. Numărul celor peste 80 de ani se va dubla, ajungând la 13% până atunci, arată Emerging Europe. Asta înseamnă că tot mai mulți oameni vor avea nevoie de servicii de îngrijire pe termen lung și numărul celor productivi va fi mai mic. 

Un studiu publicat de revista medicală The Lancet avertizează că populația din Europa și Asia Centrală va suferi o micșorare de 55% până în 2100.

O scădere semnificativă se va înregistra în România în următorii 70 de ani: vom ajunge la 7,77 milioane de locuitori.

Cauzele pentru depopularea României sunt scăderea naturală și migrația. Vor suferi scăderi și Ucraina, și Polonia, tot cam de 60%.

La sfârșitul lunii ianuarie, Comisia Europeană a lansat o invitație la dezbatere țărilor membre pentru a căuta soluții la provocările care vin la pachet cu o populație tot mai îmbătrânită.

Dezbaterea va dura 12 săptămâni și oricine poate veni cu soluții. „Faptul că trăim vieți mai lungi și mai sănătoase decât generațiile anterioare ne demonstrează că economia și politicile sociale sunt tot mai puternice. Dar în același timp vin și cu noi provocări și oferă oportunități pe care trebuie să le luăm în considerare”, a spus Dubravka Šuica, vicepreședintele Comisiei Europene pe probleme de Democrație și Demografie.

Practic, trebuie găsite soluții pentru a aduce mai mulți oameni în câmpul muncii, iar atenția să fie concentrată pe efectele îmbătrânirii asupra carierelor, stării de bine și productivității.

Urmărește-ne pe Google News