”Ca urmare a deciziei luate la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori de luni, 6 ianuarie, de a suspenda temporar misiunea de instruire a trupelor irakiene, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, Ministerul Apărării Naționale a întreprins măsurile necesare pentru întreruperea misiunilor de instruire și consiliere efectuate de militarii români dislocați în Irak.

Astfel, pentru asigurarea siguranței personalului, cei 14 militari români care erau în misiune în Irak vor fi relocați temporar într-o altă bază a coaliției”, a anunțat marți MApN.

”Decizia României este în deplină concordanță cu poziția aliată exprimată în cadrul reuniunii de ieri, și, în funcție de evoluția situației din zonă, militarii români sunt pregătiți să își reia misiunile.

România rămâne ferm angajată în lupta împotriva terorismului internațional, atât în format aliat, cât și alături de partenerii din cadrul Coaliției Globale anti-ISIS”, mai precizează comunicatul.

Președintele Klaus Iohannis a reacționat azi pe tema tensiunilor din Orientul Mijlociu, anunțând că o parte dintre militarii români au fost deja relocați.

„Sunt instructori care sunt din partea noastră acolo și, evident, siguranța lor ne preocupă. O parte din militarii noștri au fost deja relocați. Deci tema este foarte importantă pentru noi. Eu personal îi acord foarte multă atenție. Sunt în contact permanent cu Guvernul și în special cu miniștrii care se ocupă de aceste chestiuni, în speță Externele și Apărarea, și sunt convins că singura soluție pentru această criză care a apărut – nu putem să îi spunem altfel – este o abordare calmă, diplomatică, o descaladare, cum se numește, și revenirea la un calm în această zonă”, a mai declarat președintele Klaus Iohannis.

Părinţii lui Vlad Pascu, faţă în faţă cu părinţii lui Sebi Olariu, pentru prima oară. Ce s-a întâmplat în sala de judecată de la Curtea de Apel Constanţa
Recomandări
Părinţii lui Vlad Pascu, faţă în faţă cu părinţii lui Sebi Olariu, pentru prima oară. Ce s-a întâmplat în sala de judecată de la Curtea de Apel Constanţa

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat luni că misiunea NATO de instrucție din Irak se suspendă, urmând să fie reluată când situația o va permite.

„La întâlnirea de astăzi aliații au făcut apel la reținere și de-escaladare. Un nou conflict nu ar fi în interesul nimănui, așa că Iranul trebuie să se abțină de la noi violențe și provocări”, a spus Stoltenberg, adăugând că Statele Unite au explicat alianței motivele operațiunii militare de la Bagdad, soldată cu uciderea lui Soleimani.

Potrivit MApN, România are în prezent 1226 de militari dispuși în misiuni internaționale în Orientul Mijlociu, Africa și Europa.

Datele arată că 775 de militari români se află în Afganistan, sub egida NATO, 126 în Mali în cadrul unei misiuni ONU, alți 56 fiind dispuși în Kosovo, iar 35 în Bosnia și Herțegovina.

România își retrage militarii din Irak după creșterea tensiunilor în Orientul Mijlociu. La ce misiuni internaționale mai participă Armata Română

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Unica.ro

La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Viva.ro
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Adevarul.ro
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Elle.ro
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Un poștaș concediat pentru că a lovit un client cu pumnul în față a primit o despăgubire de peste 5.000 € de la angajator
Observatornews.ro
Un poștaș concediat pentru că a lovit un client cu pumnul în față a primit o despăgubire de peste 5.000 € de la angajator
Horoscop 10 aprilie 2025. Vărsătorii pot transforma experiențele acumulate într-un tezaur, pe care-l vor putea converti în diverse beneficii
HOROSCOP
Horoscop 10 aprilie 2025. Vărsătorii pot transforma experiențele acumulate într-un tezaur, pe care-l vor putea converti în diverse beneficii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI